Marți, 5 iulie, la ora 20.53, Secția 3 de Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de către reprezentanții Spitalului Municipal Rădăuți – Compartimentul de Primiri Urgențe, despre faptul că, în jurul orei 20.40 a fost adusă de către un echipaj de ambulanță  Mihaela V., de 43 ani, din comuna Dornești, care a ingerat o substanță toxică.

 În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că femeia locuiește împreună cu mama sa, în comuna Dornești.

La 05.07.2022, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unei depresii, a ingerat o substanță toxică, respectiv diluant. După aceasta, văzând că se simte rău a hotărât să apeleze SNUAU 112 și să solicite un echipaj de ambulanță pentru a fi transportată la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

În urma consultului medical, Mihaela V. a fost diagnosticată cu „ingerare voluntară de diluant”, aceasta urmând a fi transportată la Spitalul Județean Suceava pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

 S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.