Marți, 29 noiembrie, la ora 21.04, Poliția orașului Frasin a fost sesizată prin SUNAU 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 34 ani din comuna Stulpicani a încercat să își incendieze locuința.
Femeia locuiește în localitatea Slătioara, comuna Stulpicani, și suferă de afecțiuni psihice, tulburări anxioase, fiind internată în trecut de mai multe ori la spitale de psihiatrie. La 29.11.2022, în jurul orei 21.00, pe fondul consumului de alcool și a sistării tratamentului medicamentuos, aceasta a dat cu benzină pe peretele exterior al locuinței din lemn, după care a încercat să îi dea foc cu un băț de chibrit. Întrucât nu a reușit să incendieze peretele casei a început să țipe prin curte, moment în care vecina a apelat SNUAU112.
Din discuțiile purtate cu femeia, aceasta a recunoscut că a avut intenția să incendieze locuința.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava, ocazie cu care femeia a fost transportată și internată la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.
S-a întocmit dosar penal privind „tentativă la infracțiunea de distrugere”.
Lasa un raspuns