Duminică, 21 iunie, la 15.21, lucrătorii Secției 10 P.R. Gura Humorului au fost sesizați prin SNUAU 112 de către M. Ioana, din comuna Capu Câmpului, despre faptul că mama sa este agresată de tatăl său.

A fost identificată apelanta în vârstă de 10 ani, în apropierea domiciliului împreună cu mama sa, M. Mariana,  de 48 ani, care a declarat că în jurul orei 15.00, în urma unui scandal ce a avut loc în domiciliu, cu concubinul ei M. Dan, de 51 ani, localnic, acesta din urmă  a lovit-o cu palma peste față. 

M. Dan se afla de asemenea în apropierea domiciliului și a recunoscut fapta sa, motivând că M. Mariana a consumat băuturi alcoolice motiv pentru care cearta a degenerat, iar el a lovit-o peste față. A fost completat chestionarul de evaluare a riscului și s-a constatat că nu există risc iminent. De asemenea, M. Mariana nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu. 

Victima  nu a dorit să i se acorde îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de ,,violență în familie”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.