Cel mai așteptat eveniment al acestei ierni de la munte debutează vineri, 14 Februarie, la Vatra Dornei, cu o nouă ediție a Cupei „SERBĂRILE ZĂPEZII” la ski alpin și snowboard.

Toți pasionații sporturilor de iarnă sunt invitați să se înscrie, gratuit, la competiție, până joi, 13 februarie, ora 24:00.
prin e-mail – completând toate datele solicitate în FIŞA DE ÎNSCRIERE, la adresa de e-mail titel.nisioiu@hotmail.com
personal – La centrul de închiriere al patinoarului din parcul municipiului Vatra Dornei –  Titel Nisioiu  – 0744213598/ 0748064477
Organizatorii, Primăria și Consiliul Local Vatra Dornei, cu sprijinul Hervis, HP România și Aqua Carpatica, pun la bătaie premii de aproape 20.000 de lei.
Competiția, derulată sub regulamentele Federației române de ski și biatlon, cu mijlocirea reprezentanților Clubului Sporturilor de Iarnă, dar și ai celor de la Clubul Sportiv Școlar Vatra Dornei, va avea 12 categorii de vârstă pentru concursul de ski, in timp ce la biatlon competiția va fi OPEN.

Categorii de vârstă ski alpin:

1.       născuți până în 2014, inclusiv
2.      2012 – 2013
3.      2010 – 2011
4.      2008 – 2009
5.      2006 – 2007
6.      2004 – 2005
7.       2002 – 2003
8.       2001 – 1991
9.       1990 – 1981
10.      1980 – 1971
11.       1970 – 1961
12.      născuți 1960 și mai devreme

Notă: În situaţia în care o grupa nu are cel puţin 3 participanţi, aceştia vor fi încadraţi în grupa de vârstă superioară.

La ambele sporturi, clasamentele se vor face separat pentru feminin și masculin.
La ski, vor fi organizate doua manșe, slalom special și slalom uriaș, câștigătorii fiecărei manșe urmând a fi medaliați, premiile in bani și trofeele fiind acordate ocupanților podiumului din clasamentul general (rezultat in urma însumării timpilor din cele două manșe), astfel:

Locul 1  – 200 RON + TICHET VALORIC HERVIS 200 RON
Locul 2 – 150 RON
Locul 3 – 100 RON

Toți participanții nepremiați vor participa la o tombolă cu premii speciale! Regulamentul competiției și fișa de înscriere sunt disponibile pe site-ul Primăriei Vatra Dornei, www.vatra-dornei.ro, precum și pe pagina de Facebook a instituției. Înscrierile se pot face prin două metode:

Iată și programul oficial al competiției:

VINERI, 14.02. 2020
10:00 – distribuirea numerelor de concurs
12:30 – afişarea grilei de start
12:30 – recunoașterea traseului
14:00 – START SLALOM SPECIAL
19:00 – afișarea rezultatelor

SÂMBĂTĂ, 15.02.2020
09:00 – distribuirea numerelor de concurs
10:00 – START SLALOM URIAȘ
15:00 – afişarea rezultatelor
START SNOWBOARD
18:00 – festivitatea de premiere – Scena Serbărilor Zăpezii

*Notă: Orele programului stabilite pot suporta modificări în funcţie de condițiile meteo, etc.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.