Săptămâna trecută, în Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava a avut loc o premieră pentru regiunea Moldovei – au fost evaluaţi primii 3 pacienţi cu antecedente de trombembolism pulmonar aflaţi sub tratament, internaţi pe Secţia Cardiologie. Astfel s-au realizat primele scintigrafii pulmonare de perfuzie cu ajutorul dispozitivului hibrid SPECT/CT (momentan singurul funcţional din Moldova) din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Suceava, medicul Dan Teodorovici, diagnosticul emboliei pulmonare scintigrafic (Tc99m- MĂĂ) este oportun atunci când pacientul este alergic la substanţa de contrast iodată şi nu poate face angioCT cu substanţă de contrast; atunci când se doreşte o evaluare iniţială, înainte de începerea tratamentului şi evaluarea postterapeutică a perfuziei pulmonare la 3 şi 6 luni pentru a aprecia reperfuzia zonelor embolizate; pentru aprecierea severităţii unei embolii pulmonare; pentru stabilirea diagnosticului de hipertensiune pulmonară de cauză postembolică; pentru evaluarea prechirurgicală a perfuziei pulmonare în vederea rezecţiilor pulmonare și pentru evaluarea globală a perfuziei pulmonare în vederea transplantului pulmonar.
Conducerea SCJU Suceava şi Consiliul Judeţean susţin, asigurând toate resursele necesare, dezvoltarea spitalului ca şi spital de interes regional.
Lasa un raspuns