În municipiul Suceava va fi amenajată o nouă zonă de agrement. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care precizat că, conform proiectului, zona de agrement va fi amenajată în lunca Sucevei, pe o lungime de un kilometru și pe o suprafață de 15 hectare.
Edilul Sucevei a precizat că proiectul, în valoare de aproximativ 13 milioane de lei, adică 3,3 milioane de euro, va fi realizat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Perioada de realizare a lucrărilor fiind de 22 de luni, din care 15 luni pentru executarea lucrărilor de execuție și montaj.
Lungu a precizat că proiectul prevede revitalizarea unui spațiu urban al municipiului prin amenajarea unei zone de agrement.
Pentru ca acest proiect să poată fi realizat, Primăria Suceava va încheia un acord de parteneriat cu „Apele Române” pentru o perioadă de zece ani. De asemenea, în ședința ordinară a Consiliului Local din această lună vor fi aprobate, atât proiectul, cât și indicatorii tehnico-economici.
Conform proiectului zona va fi împărțită în două părți: una pentru activități sportive și una pentru plimbări și divertisment. De asemenea, proiectul are incluse alei de tip belvedere, adică un soi de faleză, cu o lățime de 4 metri, din granit, precum și alte alei, tot din granit și tot de 4 metri lățime, doar că împărțite în două: 2 metri pentru pietoni și 2 metri pentru bicicliști. De asemenea, vor fi amenajate și alei secunadre, din piatră cubică.
Primarul Lungu a precizat că zona sportivă va avea un teren pentru gimnastică aerobică, două locuri de joacă pentru copii, două terenuri de tenis, precum și terenuri de volei și badminton. De asemenea, în zonă va fi amenajată și o platformă pentru evenimente, spectacole, precum și pentru activități culturale.
Conform proiectului, zona va fi dotată cu: sistem automat de irigații, sistem de iluminat, dar și bănci, coșuri de gunoi și WiFi gratuit.
Primarul Ion Lungu a precizat că, în condițiile în care investiția se face în albia minoră a râului, nu sunt permise construcții definitive, iar accesul va fi realizat pe pasarele metalice demontabile în caz de nevoie.
Ion Lungu a mai precizat că la finele acestei luni, proiectul va fi depus spre aprobare la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est.
Lasa un raspuns