Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava a transmis lista actualizată a spectacolelor programate pentru perioada următoare.
Astfel, între spectacolele reprogramate se numără Show-ul de comedia susținut de Doru Octavian Dumitru, ce va avea loc sâmbătă, 20 iunie, la ora 19.00; Piesa de teatru „Străini în noapte”, ce se va juca vineri, 02 octombrie, la ora 19.00 și Concertul „Risipitorul de frumuseţi” susținut de artistul Tudor Gheorghe miercuri, 28 octombrie, la ora 19.00.
Reprezentanții Casei de Cultură a Sindicatelor au anunțat că biletele achiziţionate rămân valabile pentru noile date.
Pe de altă parte, sunt și câteva spectacole anulate, între care și „E vremea să ne întâlnim”, ce trebuia să aibă loc pe data de 19 martie și pe 30 aprilie 2020; „Take, Ianke şi Cadîr”, ce trebuia să se desfășoare pe data de 14 aprilie și „Cafeaua domnului ministru”, care trebuia să aibă loc pe data de 28 aprilie.
„Biletele pentru spectacolele anulate pot fi returnate începând cu data de 18 mai 2020 în zilele de luni şi marţi ale fiecărei săptămâni între orele 10 – 14”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură a Sindicatelor.
Lasa un raspuns