Poliţiştii din Suceava efectuează marți, 19 septembrie, 6 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de infracțiuni economice, în domeniul jocurilor de noroc.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, până la acest moment, polițiștii au ridicat 23 de aparate tip slot-machine și au confiscat o tonă de alcool de contrabandă și peste 1.000 de țigarete.

Percheziţiile sunt efectuate la persoane fizice şi juridice, de pe raza judeţului Suceava, atât în mediul urban cât şi rural, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Rădăuţi.

Până în prezent, în urma derulării celor 6 percheziţii, au fost ridicate spre confiscare 23 de aparte tip slot – machine, polițiștii confiscând și o tonă de băuturi alcoolice, dar și peste 1.000 de țigarete de contrabandă.

De asemenea, 3 persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni la regimul de autorizare şi funcţionare a aparatelor de joc tip slot – machine vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri.

La activități participă și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale și jandarmi.

Totodată, polițiștii beneficiază de sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul Oficiului Naţional Pentru Jocuri de Noroc, urmând a fi stabilit astfel şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin funcţionarea neautorizată a acestor aparate.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.