Au fost ridicați peste 30.000 de lei, cântare pentru droguri, substanțe interzise, anabolizanți și un pistol cu gaze, iar 9 persoane au fost conduse la audieri, cu mandate de aducere.
Potrivit unui comunicat de presă, activitățile au vizat persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive și introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept.
În urma perchezițiilor efectuate astăzi, până la momentul transmiterii comunicatului, polițiștii antidrog au ridicat aproximativ 33.600 de lei, 74 de grame de substanțe interzise, cantități însemnate de anabolizanți, un pistol cu gaze, 3 minicântare electronice utilizate de obicei în porționarea cantităților de substanțe interzise, foițe tip OCB pentru confecționarea țigaretelor, telefoane mobile și cartele telefonice susceptibile a fi folosite activitățile infracționale.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2016, cei în cauză ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc, precum și substanțe cu efect psihoactiv pe raza orașului Gura Humorului și a municipiului Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava.
Drogurile ar fi fost procurate din Spania și Olanda și introduse în țară în colete, expediate pe numele membrilor grupării infracționale și preluate de diverși intermediari.
În aceeași cauză, pe parcursul cercetărilor, au fost realizate 14 capturi de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, însumând aproximativ 300 de grame.
Astăzi, polițiștii au pus în executare 9 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri.
Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale. La acțiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precum și jandarmi.
Lasa un raspuns