Executivul a luat decizia, în ședința de joi, de a-și asuma răspunderea în fața Parlamentului pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi, a anunțat premierul Ludovic Orban.
„Acum doi ani, am inițiat un proiect de lege pentru a transpune voința oamenilor de îmbunătățire a modului de alegere a primarilor prin impunerea obligației ca primarul să fie ales cu 50% plus 1. Proiectul a fost parcat neregulamentar în Parlament la o defunctă Comisie de cod electoral pentru a împiedica adoptarea de către plenul Camerei.
(…) Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi”, a spus Ludovic Orban.
„Sigur că acest lucru va deranja, dar trebuia să ne asumăm acest risc. Guvernul are obligația de a interveni acolo unde lucrurile nu funcționează corect”, a adăugat premierul României.
Lasa un raspuns