E plină de intrigi şi dorinţă de putere, e plină de zgomote al căror sens ne scapă cu desăvârşire. Ceea ce a fost va mai fi, iar trecerea prin istorie afectează fiinţa umană mai degrabă estetic decât lăuntric. Omul se clădeşte pe aceleaşi sentimente ca la început. Între iubire şi spaimă existenţa sa se preumblă fără un scop precis. Între bucuria pântecelui şi bucuria sufletului, atât omul antic cât şi cel al zilelor noastre nu pare a vedea o diferenţă prea mare. Iadul, închipuit de lumea Bizanţului, pus în balanţă cu liniştea muntelui ascuns, ne oferă imaginea unei realităţi mereu prezente în decursul istoriei. Este vorba, probabil, în cele din urmă, de echilibrul care trebuie să guverneze lumea. El stă întotdeauna în petrecerile celor mulţi şi rugăciunea celor puţini.
Încheierea unei ere avându-l ca ultim slujitor pe cel de-al treizeci şi treilea Decheneu ne pune faţă în faţă cu o simbolistică aparte. În Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, gradul ultim la care poate ajunge un maestru mason este întocmai 33. Iar Iisus a murit şi înviat tot la 33 de ani. Gradul 33 este acordat celor a căror viaţă constituie o ilustrare perfectă a principiilor Frăţiei omului prin aplicarea principiilor Divinităţii şi este sigurul grad care nu este dat la cerere, ci necesită votul unanim a celor din Supremul Consiliu. El simbolizează victoria laturii spirituale a omului în detrimentul celei prea umane, izbânda bunului simţ şi al raţiunii în locul pasiunilor deşarte. După cum am văzut în roman, asistăm la o asemenea încuviinţare tacită atunci când Kesarion este înştiinţat că va pleca în Egipt, iar dovezile ulterioare ne arată un om demn să atingă o asemenea cinste.
Moartea şi învierea lui Iisus ne trimite cu gândul la dualitatea Om – Dumnezeu, ambele substantive fiind scrise cu litere mari pentru că amândouă exprimă acelaşi întreg. Fără existenţa unuia, nu este posibilă existenţa celuilalt şi, determinându-se unul pe altul întru existenţă, se văd nevoiţi, atât Omul cât şi Dumnezeul, să aibă aceeaşi respiraţie. Moare Omul Iisus ca să învie Dumnezeul din El, dar este vorba de aceeaşi persoană. Această înviere arată întocmai ce spuneam mai sus, victoria laturii spirituale asupra celei strict umane. În afara acestor laturi, orice existenţă nu este desăvârşită şi înclinăm a crede că suntem nevoiţi a o repeta până când această înviere devine posibilă pentru fiecare în parte. Kesarion Breb este pe cale să găsească această cale şi să se închine ei pe vecie. Mă întreb dacă destinul acestor pământuri mai cunoaște apăsarea pașilor vreunui kesarion mai modern…
Lasa un raspuns