Dezvoltarea infrastructurii rutiere locale rămâne una dintre priorităţile administraţiei publice locale a municipiului Fălticeni, în ultimii şase ani fiind alocate fonduri de la bugetul local pentru reabilitarea străzilor, aleilor şi căilor de acces.
În luna iulie, 2017 a fost depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) proiectul de reabilitarea a unei reţele formată din opt străzi urbane, proiect care s-a regăsit pe lista celor 254 de proiecte eligibile din judeţul Suceava.
Miercuri, 12 decembrie, primarul municipiului Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman a semnat, cu S.C. Autotehnorom S.R.L., contractul de reabilitare a străzilor Nicolae Beldiceanu, Cuza Voda, Anton Holban, Pietrari, Ştefan cel Mare, Ion Dragoslav, 1 Mai, Ana Ipătescu. Valoarea contractului de lucrări este de 5.773.407,69 lei iar termenul de finalizare este de 24 de luni de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor şi predarea amplasamentului către constructor. La această valoare se adaugă cheltuielile eligibile de proiectare, audit, consultanţă, asistenţă tehnică.
„Este cel mai amplu proiect pentru Fălticeni şi vizează modernizarea unei reţele de opt străzi din municipiu. Am încercat să găsim acele străzi pe care nu s-a intervenit de câţiva zeci de ani, pe marea majoritatea au fost executate lucrări de modernizare la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare pe bani europeni, guvernamentali dar şi locali şi care necesitau reparaţii capitale. Sunt străzi care au o anumită legătură şi continuitate între ele, acesta fiind unul dintre criteriile pentru obţinerea finanţării, banii fiind atraşi de la MDRAPFE.
Drumurile publice incluse în proiectul amintit, vor fi reabilitate complet, atât partea carosabilă (2 sau 3 straturi de asfalt) cât şi căile pietonale care vor avea borduri noi şi pavele fiind prevăzute în proiect, rigole pentru apa pluvială, semnalizare şi marcaje rutiere. Pe unele străzi vor fi efectuate modificări structurale astfel încât carosabilul va asigura un spaţiu mai generos pentru circulaţia maşinilor.
Tot prin PNDL, Municipiul Fălticeni a semnat contractul de finanţare în valoare de 3,5 milioane de lei, pentru pentru consolidarea şi reabilitarea podului de la intrarea în Fălticeni dinspre Roman, precum şi reparaţii capitale la sectorul de drum aferent.
Aceasta este doar o parte din strategia noastră privind modernizarea străzilor din municipiul Fălticeni”, a precizat primarul Cătălin Coman.
Lasa un raspuns