Acesta a menționat că Biroul Electoral Municipal a anulat aproximativ 200 de semnături de pe listele Partidului Național Liberal și 300 de semnături de la ALDE, respectiv PSD. Cele mai multe semnături au fost anulate celor de la partidul Mișcarea Populară, astfel încât aceștia ai rămas cu 30 de semnături sub limita legală.
Donțu susține că are informații din cadrul PNL privind încercarea ”PDL-ului” de a elimina PSD-ul și candidații săi din cursa politică.
„Avem informații care confirmă implicarea directă a primarului Ion Lungu, a juriștilor de la Termica și a angajaților primăriei. Un membru al organizației PNL și un membru al consiliului de administrație de la TPL se află în Biroul Electoral Municipal. Față de toată această situație, să îți fie rușine Ion Lungu!”, a concluzionat Donțu.
Senatorul PSD nu știe cum au intrat cei doi contestatari în posesia listelor de susținători, deoarece PSD nu a reușit, la cerere, să intre în posesia listelor de susținători ai PNL, PMP sau ALDE, judecătorii invocând motivația privind regimul juridic al datelor cu caracter personal. De asemenea, Donțu susține că are declarația unui membru a BEM care susține că niciunul dintre cei doi nu s-a prezentat la BEM să studieze vre-o listă de semnături.
„Eu cred că săptămâna trecută cei din PNL au cerut ajutorul serviciilor. Și nu mă refer la serviciile statului român, ci la serviciile sociale ale Primăriei Suceava. Din lista de servicii sociale, au reușit să identidice două persoane care să semneze două cereri. În termen de 24 de ore, două persoane au contestat listele la Judecătoria Suceava. Aceștia au completat un dosar de 15 pagini, din care 5 pagini de motivări, după care au luat hotărârea Tribunalului în cazul Piedone, candidatul din sectorul 4 – București, a anexat-o și a format un dosar de 15 pagini cu care a încercat să convingă instanța”, a menționat Ovidiu Donțu.
Acesta a mai menționat faptul că cei doi nici nu s-au prezentat în instanță și că au realizat apărări prin înscrisuri, au invocat excepții și au făcut recuzări de judecător.
„Au avut informații din sală, primite prin sms și la care au răspuns la apărările noastre prin fax, de la Oficiul Poștal Nr.1, unde s-au deplasat și au trimis către instanță toate aceste lucruri. Oricum, față de această situație, ne vom adresa instanțelor și vom face plângere penală, deoarece am sentimentul că aceste două persoane au fost răpite și de aceea suntem îngrijorați”, a conchis Donțu.
PSD a făcut față atacului lui Lungu
Avocații Partidului Național Liberal se înfruptă din falimentul Termica, consideră Donțu.
„Planul de organizare care a fost aprobat de instanță și care acum a intrat în lichidare are un onorariu fix lichidator și onorariu variabil în activitatea de administrare judiciară. În activitatea de faliment, de lichidare, avocații Termica au bugetele: onorariu fix – 4,8 miliarde și un onorariu variabil de 36 miliarde. Cu cele 40 de miliarde resurse, avocații Termica pun contestațiile în mâna unor persoane și vor să ne vândă nouă produsul numit «contestație în spirit democratic»”, a clarificat senatorul.
În perioada următoare, Partidul Social Democrat va dovedi că toată mafia PDL-istă se alimetează din resursele Primăriei și că aceștia s-au alimentat din risipa banului public din salubritate.
„Am demonstrat că față de vechiul contract făcut pe spatele regimului Băsescu de către Ion Lungu cu firmele de casă de salubritate ale PDL-ului, sunt zeci de miliarde de lei economisite de la bugetul local prin semnarea noului contract”, a încheiat Donțu.
Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute, lista de consilieri locali ai PSD a fost contestată de Vasile Cioban, iar candidatura lui Brădățan de către Mircea Blîndu.
Contestațiile au fost formulate pentru modul în care au fost realizate și completate listele de susținători ai candidaților. Judecătoria Suceava a anulat 872 de susținători care au semnat pe listele de candidați pentru Consiliul Local, deoarece nu au îndeplinit cerințele legale. PSD depusese o listă cu 1.440 de susținători, pentru susținerea candidaturilor fiind necesar un număr de 976 de semnături.
Lasa un raspuns