La data de 10 iunie, un bărbat de 25 ani, din comuna Fântânele, a sesizat prin 112 faptul că în timp ce se deplasa cu autotrenul, a fost oprit de mai multe persoane în trafic, pe raza municipiului Suceava, pe strada Traian Vuia, aceştia solicitându-i să le dea nişte pachete, pe care susţineau că le-au expediat din Italia cu autotrenul în cauză.

Din primele verificări a rezultat că bărbatul este administratorul unei societăţi comerciale, cu sediul în satul Stamate, comuna Fântânele, ce are ca principal obiect de activitate transportul intern şi internaţional de mărfuri, la care în funcţia de conducător auto este angajat un bărbat de 45 ani, din comuna Mălini.

La începutul lunii martie 2013, mai multe persoane au convenit cu șoferul ce se afla în cursă cu autotrenul mai sus menţionat, în Roma, Italia, să le transporte în ţară mai multe bunuri noi şi second-hand, plătind în acest sens diferite sume de bani. Conducătorul auto, după primirea şi încărcarea bagajelor, a întocmit o listă cu persoanele şi adresele unde trebuiau livrate, fără a întocmi alte documente în cauză.

În timp ce acesta se întorcea spre România, a fost oprit în trafic de autorităţile italiene în localitatea Cesena şi întrucât transporta două autoturisme şi un motoscuter neradiate din Italia, precum şi unele bunuri reciclabile (80 acumulatori auto) fără îndeplinirea condiţiilor legale, s-a procedat de către autorităţile italiene la sechestrarea autotrenului şi a remorcii. Ulterior, autotrenul şi remorca au fost recuperate de administrator, care s-a deplasat în Cesena, în timp ce acesta a rămas în Italia pentru clarificarea situaţiei.

Fiind audiat, conducătorul auto a declarat că nu a avut cunoştinţă de celelalte bunuri pe care le transporta, întrucât el avea comandă să aducă doar cele două autoturisme şi motoscuterul, susţinând că autorităţile italiene i-au restituit doar capul de TIR şi remorca, fără alte bunuri.

Persoanele care au convenit transportarea bunurilor au formulat plângeri prealabile faţă de conducătorul auto, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, urmând ca şi celelalte persoane vătămate să fie audiate în cauză.

Din datele existente s-a stabilit că pârâtul este în prezent în Italia.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz de încredere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.