Că nu cumva să îl uitați pe Sorin Poclitaru, întrerupem caricaturile lui Radu Bercea pentru a vă face cunoștință cu latura bolnavă a poetului din Gura Humorului.

Mi-e frig
Mi-e frig ca unui urs cu guturai
Şi mi se rup din trompă stalactite,
Pe spate-am frigidere-ngrămădite
Şi tremur des, ca Michiduţă-n rai.
 
Antarctici stau călare pe creştin
Şi mă transformă-n cuburi îngheţate,
De parcă, o completă-eternitate
Aş fi dormit doar într-un submarin.
 
Toţi muşchii mei tresar la unison,
Ca o piftie bine întărită,
Iar carnea, ca o cremărâncezită,
Aduce cu un melc cu Parkinson.
 
Trec viruşi în plimbare prin plămâni
Şi-s veseli şi se zbânţuie drăceşte,
Iar gâtul, care neîntrerupt tuşeşte,
Mă doare de vreo două săptămâni.
 
S-a sinucis mercuru-n termometre
De febra ce se ţine ca un scai.
Întreaga lume are gust de ceai
Şi toti rinichii au exces de pietre.
 
Curentu-alternativ e mic copil –
Prin mine trec trifazice grămadă
Şi mucii mei sunt bulgari de zăpadă,
Topinduse-n acest război febril.
 
Se-aud afară clopoţei şi reni,
E un ajun frumos de sărbătoare,
Mă trec frisoane înfiorătoare
Şi-s verde ca un ungur în licheni.
 
Bătrane Moş,răpus de plictiseală,
Ce vii în fiecare an pentru cuminţi,
N-ai prin desagă nişte băi fierbinţi ?
Că, pe cuvânt, sunt plictisit de boală !!

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.