Parcul Florea Vladimir din municipiul Suceava, din zona Policlinicii, urmează să fie modernizat, după ce vor fi finalizate modificările rutiere și de infrastructură din jurul acestuia.

Potrivit viceprimarului sucevean Lucian Harșovschi, lucrarea va fi făcută pe reparații, în cadrul contractului cu firma care se ocupă de pavaje. În parc vor fi înlocuiți 1000 de mp de pavaj, se vor monta 355 metri liniari de bordură mică și 155 metri liniari treaptă, valoarea totală estimată a lucrării fiind de 103.000 lei.
Într-o săptămână, după ce se finalizează și modificarea străzii Mărășești, cu parcări laterale, în zona Studențeasca, se va intra la reabilitarea acestui parc. Parcul este foarte important pentru că mulți vin aici să joace șah, remy și spun că va fi un parc frumos atunci când va fi finalizat”, a adăugat Lucian Harșovschi.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.