Se știe, deja, că în județul Suceava sunt pârtii de schi foarte bune, peisaje rupte din povești, iar prețurile nu sunt la fel de mari ca în stațiunile de pe Valea Prahovei.

Iubitorii de schi sunt așteptați și în acest weekend pe pârtiile din județul Suceava, unde stratul de zăpadă și condițiile meteo sunt favorabile.

Stațiunea Vatra Dornei este pregătită pentru iubitorii de schi, stratul de zăpadă variind între 15 cm la bază și 40-50 de cm la începutul celor trei pârtii:  Pârtia Parc, Pârtia Dealul Negru și Pârtia Veverița.

Pârtia Dealul Negru este cea mai lungă din Țara Dornelor, vârful pârtiei se află pe platoul Dealului Negru în imediata apropiere a telescaunului din Vatra Dornei. Accesul se face cu linia de teleferic, iar o urcare durează în jur de 25 de minute.

© Petru Grigoras

PÂRTIILE DIN SUCEAVA, PREGĂTITE DE SCHI ŞI SNOWBOARD © Petru Grigoras

Pe lângă faptul ca au parte de o pârtie foarte bine amenajata, cu o lungime impresionanta, schiorii care urca pe Dealul Negru au ocazia sa admire toată depresiunea Dornelor, cu Munții Rodnei și Călimani.

Pârtia de ski Parc 1 din stațiunea Vatra Dornei are un grad de dificultate mediu, fiind destinată schiorilor intermediari, iar lungimea sa este de 900 m. Este una din cele mai vizitate pârtii de ski din nordul țării.
Beneficiază de nocturnă, tunuri de zăpadă artificială, iar accesul la instalațiile de transport (teleschi) se face pe bază de skipass.

Pârtia de ski Veverița din Vatra Dornei a fost deschisă în 2011, beneficiază de iluminat nocturn și de instalație de producere a zăpezii artificiale. Accesul la instalația de transport se face pe bază de skipass.
PÂRTIILE DIN SUCEAVA, PREGĂTITE DE SCHI ŞI SNOWBOARD © Salvamont Vatra Dornei

PÂRTIILE DIN SUCEAVA, PREGĂTITE DE SCHI ŞI SNOWBOARD © Salvamont Vatra Dornei

 

În stațiunea de ski și snowboard Cârlibaba există două pârtii dedicate sporturilor de iarnă omologate oficial de Ministerul Turismului: Pârtia Măgura 1 și Pârtia Măgura 2, unde stratul de zăpadă măsoară aproximativ 18 cm. Pârtia Măgura 1 este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și 1.000 de metri lungime. Altitudinea de plecare este situată la 900 de metri, are înclinația de 21% și diferența de nivel de 207 metri. Se desfășoară pe lățimea de 40 de metri și are altitudinea de sosire la 693 de metri. Pârtia Măgura 1 este deservită de un teleski monopost, cu o capacitate de 400-500 de persoane pe oră, se întinde pe o suprafață de 4 hectare și este dotată cu 2 tunuri de producere a zăpezii artificiale și un ratrack.

Și pe Pârtia Drumul Tătarilor din pasul Mestecăniș se schiază în condiții bune, stratul de zăpadă măsurând aproximativ 30 de centimetri.

Astfel, cei care aleg ca destinație de schi Gura Humorului, trebuie să știe că pe Pârtia Șoimul I se schiază în condiții foarte bune. Pârtia, amenajată în Parcul Ariniș, este deschisă până pe 26 ianuarie, în intervalul orar 12:00-20.00, iar pe 27 și 28 ianuarie, în intervalul 10:00-20:00.

Iubitorii de schi trebuie să știe și că pârtia dispune și de cinci tunuri de zăpadă, instalație de nocturnă și telescaun.

Cei care își vor petrece weekendul pe pârtie, pentru evitarea unor situații nedorite, trebuie să respecte anumite reguli. Aceștia nu au voie să intre pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement fără echipament adecvat; nu au voie să coboare pe pârtiile sau traseele de schi utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale. De asemenea, traseul pe partie trebuie ales în funcție de nivelul de pregătire și este interzisă oprirea pe pârtie în zonele înguste sau acolo unde vizibilitatea este redusă. Dacă ați căzut, trebuie sa vă deplasați cât mai repede din acel loc, iar dacă doriți doar să vă odihniți sau să așteptați pe cineva, în niciun caz nu trebuie sa vă opriți în mijlocul pârtiei, pentru a nu-i incomoda pe ceilalți.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.