Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.

Toleranță Zero față de cei care încalcă și desconsideră legea prin acte de violență și prin săvârșirea de infracțiuni indiferent de natura acestora.

Polițiștii au acționat cu fermitate și au documentat temeinic activitatea infracțională și în cazul unei fapte cu violență, când un tânăr a fost agresat și  tâlhărit în locuința de pe raza municipiului Rădăuți. 

Patru bărbați au fost reținuți ieri de polițiști pentru participarea la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. 

La data de 24.10.2023, ora 03.10, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și i-au agresat soțul. 

Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat faptul că tânăra are o relație de concubinaj de cca. 5 luni cu un bărbat de 22 de ani din com. Ulma, jud. Suceava, cei doi locuind cu chirie, fără forme legale într-un apartament dintr-un bloc de pe raza mun. Rădăuți.

La data de 24.10.2023, în jurul orei 03:00, la imobilul unde aceștia locuiesc cu chirie, s-au prezentat mai multe persoane care aveau fețele acoperite, au forțat ușa apartamentului și au pătruns în interior. 

Femeia a fost imobilizată de către unul dintre agresori, fiindu-i luat totodată telefonul mobil pe care îl avea în mână. Ceilalți indivizi au mers în una din camerele apartamentului, unde l-au agresat fizic pe concubinul apelantei, respectiv pe bărbatul de 22 de ani, părăsind ulterior apartamentul și luând cu ei un telefon mobil, victimele nereclamând sustragerea altor bunuri sau valori.

Pentru stabilirea cauzelor și circumstanțelor producerii evenimentului și în vederea identificării autorilor, s-a constituit o echipă operativă complexă, formată din polițiști judiciariști din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate au fost identificați patru bărbați, de 21 ani, din mun. Rădăuți, de 19 ani, din com. Marginea, de 18 ani, din com. Arbore și de 19 ani, din com. Grănicești, bănuiți de comiterea faptei. 

La data de 22.11.2023 polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Rădăuți au pus în executare un 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor identificate cât și la un imobil din mun. Rădăuți despre care au existat date și informații că cei patru ar locui fără forme legale. 

Astfel, au fost efectuate percheziții pe raza localităților Rădăuți, Marginea, Clit, Iacobești iar la un imobil din mun. Rădăuți au fost identificați cei patru bărbați. 

Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate mai multe obiecte ce interesează cauza dar și sume de bani și obiecte ce prezintă suspiciuni sub aspectul comiterii unor fapte ilicite. 

Pe numele celor patru bărbați au emis mandate de aducere, aceștia fiind conduși la sediul Poliției Municipiului Rădăuți. 

În urma activităților de urmărire penală efectuate, în cauză a fost dispusă efectuarea urmăririi penale față de cei patru bărbați, sub aspectul comiterii faptei de tentativă la infracțiunea de „tâlhăria calificată”, prev. și ped. de art. 32 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c), d) și f) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal. 

În urma audierilor, prin ordonanțele din 22.11.2023, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de cei patru bărbați, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunerea arestării preventive.  

Cei patru au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. 

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.

Îi atenționăm încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate  maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.