Potrivit polițiștilor din primele verificări s-a stabilit faptul că partea vătămată, care în prezent este plecată în Germania, deține la domiciliul său, împreună cu sora sa, mai multe păsări de curte, respectiv găini, rațe și curcani.
Astfel, în noaptea de 14/15 septembrie, persoane necunoscute au pătruns în curte și, dintr-un țarc care era neasigurat, au sustras 4 curcani de talie mare și 20 de găini, în valoare de circa 1.000 de lei.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.
Lasa un raspuns