Joi, 16 martie, polițiștii de frontieră suceveni și-au deschis porțile pentru 150 de copii de la Școala Gimnazială Voitinel și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Rădăuți care au venit în vizită la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, în cadrul programului ,,Școala Altfel”.
Copiii au vizitat Sala de Tradiții de la sediul STPF Suceava, au urcat la volanul autospecialelor din dotarea Poliției de Frontieră, au îmbrăcat veste antiglonț și reflectorizante, au avut posibilitatea să vadă o mică parte din tehnica de supraveghere a frontierei de stat folosită de către polițiștii de frontieră suceveni și bineinteles, să ia parte la cele mai interesante exercitii demonstrative cu câinii.
„Cele mai apreciate momente au fost cele în care echipele canine formate din agent șef principal de poliție Oleniuc Gigi și a câinelui de intervenție și detectare explozibil Nero, respectiv agent șef de poliție Maidaniuc Marius și a câinelui de prelucrare urme Sasha, și-au demonstrat abilitățile cu privire la elementele de bază în dresaj, apoi în căutarea și prinderea «infractorului», dar și în a detecta diferite materiale explozive.
Pe această cale, multumim tuturor cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Voitinel și Școala Gimnazială «Mihai Eminescu» din Rădăuți pentru interesul manifestat față de activitatea instituției noastre.
A fost o atmosferă plină de bucurie care s-a încheiat cu multe baloane colorate și dulciuri oferite copilașilor, dar și cu multe zâmbete și îmbrățișări pentru polițiștii de frontieră”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, agentul șef Alina Petraru.
Lasa un raspuns