Sesiunea de admitere iulie 2023 s-a încheiat cu succes pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), care își consolidează statutul de instituție-cheie în dezvoltarea regională, popularitatea de care se bucură în rândul tinerilor absolvenți de liceu și atractivitatea ofertei sale educaționale confirmându-se și anul acesta. Programele oferite în această rundă de admitere au atras peste 3260 de noi studenți la studiile de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), masterat și conversie profesională, o creștere cu 13% față de anul 2022. 

Pe niveluri de studii, peste 2040 dintre candidații români înscriși au confirmat locul la unul dintre programele de studiu de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță, conversie profesională) și peste 820 la masterat. La fel ca în anii precedenți, acestora li se adaugă cei aproximativ 400 de etnici români de pretutindeni și cetățeni străini. Rezultatele finale au fost afișate vineri, 28 iulie.

A doua sesiune de admitere va fi organizată în luna septembrie, după următorul calendar:

     Înscriere și interviu: 4-11 septembrie (fără zilele de sâmbătă și duminică) pentru specializările unde nu există probe, 4-8 septembrie, pentru specializările unde există probe;

    Probe: 11 septembrie;

    Afişare rezultate: 12 septembrie;

    Depunere contestaţii: 13 septembrie, orele 8.00-12.00;

    Afişare rezultate după contestaţii: 13 septembrie;

    Înmatriculări/Confirmare loc (confirmarea locului prin depunerea actelor în original, inclusiv pentru români de pretutindeni): 14 – 19 septembrie;

    Afişare rezultate finale: 20 septembrie.

Toate informațiile referitoare la noua sesiune de admitere vor fi publicate pe site-ul https://admitere.usv.ro/ 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.