Conform unui proiect de hotărâre propus de Cătălin Nechifor, se pare că începând de vineri, 28 iunie, Viorel Varvaroi va prelua atribuțiile actualului Director General al Centrului Cultural „Bucovina”, Petre Horvat.

În luna ianuarie a acestui an, Petre Horvat a primit o derogare de maxim 6 luni la conducerea Centrului Cultural „Bucovina”. Astfel, începând de vineri, 28 iunie, postul va fi preluat de Viorel Varvaroi.

Începând cu anul 2000, Viorel Varvaroi și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului de Promovare și Conservare a Tradiției Populare Suceava, iar din anul 2009 este angajat al Centrului Cultural „Bucovina”. Se pare că atuul principal al acestuia a fost experiența dobândită în acești 13 ani de activitate în domeniul culturii.

Vom reveni cu mai multe amănunte despre această schimbare imediat după ședința de Consiliu Județean de vineri, 28 iunie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.