Asociaţia Phico Rromano aduce la cunoştinţă lansarea proiectului „Tabăra de mediere Voroneţ!”, finanțat de către Comisia Europeană, în cadrul Programului „Tineret în Acțiune” (Youth in Action).

Programul „Tineret în Acțiune” (Youth in Action) vizează promovarea cetățeniei active în rândul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de solidaritate şi toleranță, sprijinirea înțelegerii reciproce între tinerii din diferite localităţi, promovarea cooperării europene și contribuția la îmbunătățirea calității sistemelor de susținere a activității de tineret în managementul conflictelor şi educaţia nonformală.  Acest proiect este o inițiativă națională a tinerilor, care urmează să fie desfăşurată pe o perioadă de 3 luni, cu obiectivul general diminuarea atitudinilor de intoleranţă, discriminare, eliminarea stereotipurilor şi a prejudecăţilor manifestate asupra comunităţilor şi persoanelor de etnie rromă din judeţul Suceava. Dorim ca formă de contribuţie a tinerilor, să participe în mod activ la creşterea gradului de coeziune socială între tineri, aparţinând minorităţii rrome şi ceilalţi tineri din societatea românească, în acelaşi timp să crească şi gradul de incluziune socială atât a etnicilor rromi, cât și a comunităților rrome.

Prin promovarea taberei de mediere de la Voroneţ preconizăm creşterea capacităţii unui grup de 14 tineri selectaţi din cele patru localităţi incluse în proiect, inclusiv cei din Suceava, tineri rromi şi nerromi, pentru a preveni şi a gestiona posibile situaţii cu potenţial de conflict inter-etnic şi nu numai, vom contribui la îmbunătăţirea comunicării şi colaborării  între tinerii rromi, nerromi şi autorităţile publice, precum şi implicarea acestora în lupta împotriva rasismului şi discriminării etnice.

Proiectul „Tineret în Acţiune!” va avea loc în 5 localităţi, Suceava-Pătrăuţi-Mitocul Dragomirnei-Valea Moldovei (Mironu) şi Gura Humorului. Asociaţia nu se va limita doar la cele 5 localităţi, vom promova cele două cursuri, managementul conflictelor și educaţia nonformală şi în localităţile Vereşti, Salcea, Văratec, Berchişeşti  şi  Ciprian Porumbescu (Stupca). Vor beneficia de informaţii şi de cursurile mai sus menţionate 10 localităţi, cu aceeaşi sumă  finanţată, depinde de implicarea şi colaborarea directă a Primăriilor. A doua parte a proiectului constă în formarea în cadrul unui training organizat la Tabăra de Mediere Voroneţ, a unui număr de 14 tineri cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, ce vor participa activ în educație nonformală prin familiarizarea lor cu cele mai frecvente instrumente și metode de educație nonformală, în vederea îmbunătățirii nivelului de calificare, promovarea capacităţilor intelectuale și dezvoltare a abilităților de viață, care pot  fi transferate cu ușurință generaţiilor viitoare, pentru o evoluţie permanentă pe plan profesional şi intelectual.

În această campanie, tinerii vor cunoaşte unele metode de educație nonformală, metode de diminuare şi de eliminare a conflictelor şi violenţei prin fotografii, Bliblioteca Vie, Teatru forum. Perioada de desfășurare este 1 mai – 1 august.

Bugetul total al proiectului a fost de 4727 Euro, ce cuprinde doar materiale informative, consumabile, transport echipa de proiect, preţuri directe pentru Coach (îndrumător) şi 2 formatori.

Suporturile de curs, afişele de informare proiect, afişele de prezentare a localităţilor şi pliantele au fost concepute şi scrise de managerul proiectului, Vasile Ciurariu,

Singura dorinţă a domnului Vasile Ciurariu este să promoveze TINERETUL, să le transmită câte ceva din puţinele cunoştinţe şi experienţa de-o viaţă, însă tinerii la rândul lor sunt nevoiți să transmită şi generaţiilor viitoare din experienţa pe care o vor asimila în timp.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.