Informaţiile legate de suspendarea plăţilor la Pilonul II de pensii au fost doar scenarii de discuţii publicate din greşeală, a declarat Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). 

„Noi facem tot felul de evaluări, scenarii, analize interne. De aici, cineva, eu fiind plecat în SUA, auzind că se discută astfel de scenarii, a trecut acolo. Deci tot rândul este o analiză internă, nu avem nici măcar un proiect cu aşa ceva. Au fost (informaţii extrase – n.r.) din scenarii şi s-a trecut eronat acel rând cu pilonul II. Şi, ca să fie şi mai clar, nu era nici vorbă de suspendare. A fost o eroare pe care ne-o asumăm şi vom vedea cine a introdus-o şi ne-o asumăm că s-a introdus. Mai sunt vreo două erori acolo, introduse tot din scenarii, analize şi evaluări. Întregul post legat de Pilonul II este o eroare”, a explicat Ghizdeanu.

Potrivit acestuia, instituţia pe care o reprezintă nu a înaintat, oficial, nicio propunere pe această temă.

„Nu ştim dacă vom mai veni cu o propunere sau nu, o să vedem’, a arătat şeful CNP. Totodată, întrebat dacă CNP mai continuă analiza pe această temă, el a răspuns iniţial negativ, apoi a adăugat că totuşi evaluarea continuă: ‘Nu, nu mai continuăm. Deci a fost o eroare, da? Nu există niciun proiect finalizat, astfel încât să iasă din CNP un document. Evaluările continuă, dar nu vă putem spune un termen precis când vom putea fi gata cu o notă, un document, o propunere, ceva, nu vă pot spune cu exactitate când”.

 

Ce se va întâmpla de la 1 iulie

 

De asemenea, întrebat ce crede, din punct de vedere personal, că ce ar trebui să se întâmple de la 1 iulie cu Pilonul II, el a răspuns: „De ce mă întrebaţi aşa ceva, dacă nu există o asemenea discuţie despre o suspendare?”.

În final, întrebat, totodată, dacă poate da asigurări românilor că plăţile la Pilonul II nu vor fi suspendate, Ghizdeanu a precizat: „Da, pot să asigur oamenii că nu a ieşit nicio lucrare din CNP, deci prin urmare nu există niciun proiect de la CNP. De cealaltă parte, doamna ministru v-a spus că nu există aşa ceva. Prin urmare, asigurăm că nu există o astfel de variantă”.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.