Secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici a declarat, miercuri, la finalul unei ședințe a conducerii forului legislativ, că în Biroul permanent de luni se vor stabili data dezbaterii, dar și timpii alocați pentru fiecare grup parlamentar.
Grupul deputaților PNL a solicitat ca săptămâna viitoare, luni, să se organizeze o dezbatere politică cu tema „Legislația electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetățenilor”, cu prezența prim-ministrului, în temeiul articolului 206 din Regulamentul Camerei Deputaților, care face referire la Ora premierului.
Potrivit unei solicitări a PNL semnată de liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, dezbaterea vizează subiecte precum alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar și pregătirea alegerilor parlamentare și garantarea accesului cetățenilor din diaspora la votul prin corespondență.
Lasa un raspuns