Sâmbătă, 26 octombrie, în localitatea Maieru, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a avut loc Crosul Interjudețean Memorialul „Maria Cioncan”, ediția a 12-a.
La această competiție au participat și sportivii legitimați la CSM Dorna Vatra-Dornei, care au obținut următoarele rezultate:
-la categoria Copii, în proba de1000 metri – locul 1 – Capră Andrei
-la categoria Copile 1, în proba de1000 metri – locul 1 – Kore Denisa; locul 3- Sârbu Andreea,
-la categoria Juniori 3, în proba de 1500 metri – locul 1 – Prâsneac Alexandru
– la categoria Junioare 3, în probă de 1500 metri – locul 3 – Gavrilă Cosmina.
„Sunt încântat de evoluția sportivilor mei. A fost o competiție reușită, la care au participat peste 1000 de sportivi. La această competiție a fost prezent și Președintele Federației Române de Atletism, prof.Florin Florea. Următoarele competiții la care vor participa sportivii dorneni au loc sâmbătă, 2 noiembrie. O parte din ei vor lua startul în Ungheni-Republica Moldova, la Cursa Internațională de alergare pe șosea „Tinerețe-2019”, iar alții vor participa la Grand Prix „Cristina Casandra”, în Suceava. Aș vrea să mulţumesc pentru sprijin: Black-Hill Vatra-Dornei și Coloana Center Vatra-Dornei”, a transmis Cristian Prâsneac, antrenor CSM Dorna.
Lasa un raspuns