Bine, eu nu văd majusculele când mi se adresează distinșii oameni politici locali, dar le simt acolo. Bat pariu că sunt spuse chiar cu italic și bold-uite. După cum își rotunjesc gura când îmi rostesc numele, după zâmbetul plin de bucurie regizată de pe fața lor și atenția deosebită bruscă față de viața mea și sănătatea părinților, știu sigur că-i rostul de ceva parale. Rolul meu: acela de a scrie câte un articolaș, un discurs, mai gândesc un pliant, mai îmi dau cu părerea ce ar trebui să zică în campanie ca să fie pe placul alegătorilor, etc. Pentru trebușoara asta primesc ceva bani și promisiuni ferme, de la fiecare candidat în parte, indiferent de culoarea politică și funcția la care aspiră, că voi fi recompensat c-un post călduț în instituțiile statului, fie consilier personal și că pot apela la ei ori de câte ori am nevoie, indiferent de ora din zi sau de noapte. De fiecare dată eu mă fac că-i cred, iar ei se fac că sunt oameni de cuvânt. După ce trec alegerile, încep scuzele: că nu acum, că mai la toamnă, că mai în martie, că sunt plecat, că nu pot veni, că a apărut ceva neprevăzut, că așa și pe dincolo. Noroc că nu sunt rău de scârbă! Doar că anul acesta, pentru că tot își rotunjesc gura, eu o să-i servesc numai c-o acadea. De aia rotundă, care colorează limba. I-aș servi cu mai multe acadele, dar numai una am. Asta pe care o voi folosi, sper să fie destul de mare ca să ajungă la fiecare. Dacă nu ajunge, mai caut pe la prieteni. Sunt foarte săritori la probleme de astea. Niște oameni minunați, vă zic eu!
Majoritatea politicienilor îmi vor refuza acadeaua. Că sunt la dietă, că țin post miercurea și vinerea, că lunea nu se mănâncă de dulce, că altă zi țin post pentru dușmani, etc. Dar nu! N-o să accept să fiu refuzat. Le-o bag cu forța pe gât, așa cum îmi bagă și ei pe gât promisiunile electorale de câte ori au nevoie de serviciile mele, de voturile mele. Nu de alta, dar după campania electorală, mă servesc și ei cu acadele en-gros, fără a ține cont că am un început de diabet și că sunt nițel obez. Îmi vor zice că asta merit și că așa își manifestă atenția față de mine. Doar n-o să-mi aducă flori.
Vor mai trece 4 ani, timp în care frigiderul meu va fi umplut de acadele. Așa va fi și frigiderul altora. Ticsit. Politicianului român, fie că vorbim despre aleșii locali sau cei la nivel național, îi place acadeaua… dar numai să o ofere, nu s-o și primească. Eu zic că anul acesta, noi, ale(r)gătorii, să le facem o surpriză și să le deschidem apetitul…
PS: Consider cea mai potrivită urare pentru serviciile oferite ar fi: „să vă stea în gât!”
Lasa un raspuns