În contextul apropierii debutului anului şcolar 2019/2020 au fost dispuse măsuri suplimentare specifice care să conducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor.

O primă etapă în cadrul campaniei ,,Recapitulare la ……siguranță” o constituie declanșarea unor acțiuni de control a transportatorilor rutieri, atât a celor autorizați pentru transport școlar dar și în zonele în care există informații cu privire la desfășurarea de activități de transport de către persoane neautorizate, fenomenul constituindu-se într-un adevărat pericol pentru elevi.

Potrivit IPJ Suceava, în perioada 26 august – 07 septembrie, polițiștii rutieri desfășoară acțiuni de instruire a conducătorilor de vehicule destinate transportului de elevi, cu accent pe respectarea regulilor de circulație, în vederea creșterii siguranței rutiere.

Pe parcursul întâlnirilor dintre polițiști și șoferii de autovehicule pentru transport școlar, se verifică deţinerea permisului de conducere necesar pentru tipul de vehicul, deţinerea şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, precum și a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto.

De asemenea, se pune accent pe respectarea destinaţiei pentru care au fost repartizate aceste vehicule.

Nu în ultimul rând, polițiștii verifica semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia.

În situația în care vor fi constatate nereguli, polițiștii vor aduce la cunoștința administratorului drumului public și vor solicita acestuia remedierea lor, în regim de urgență.

 

În paralel au fost continuate și activitățile de control în trafic a celor care desfășoară activități de transport persoane în regim taxi și închiriere. Polițiștii Serviciului Rutier – IPJ Suceava, în cooperare cu inspectorii Registrului Auto Român – Suceava, au organizat în ziua de 29.08.2019, o acțiune pe DN 17 pentru depistarea și sancționarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie  și a celor autorizați în transportul de persoane care nu respectă legislația în vigoare.

Au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 34.185 lei, din care 8 pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003  privind transportul de persoane.

Au fost ridicate 9 certificate de înmatriculare, din care 6 pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003 și 3 alte cauze.

Au fost indisponibilizate 6 autovehicule, toate pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003.

Exemple:

            La data de 29.08.2019, ora 07.10, un bărbat de 47 de ani din județul Botoșani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 și efectua transport internațional de persoane pe traseul România-Belgia, fără a deține o licență de transport și copie conformă eliberată pentru tipul de transport pe care-l efectua. În cauză s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare, conducătorul auto fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003. Totodată s-a dispus și măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului folosit la transportul de persoane pentru o perioadă de 6 luni.

La 29.08.2019, ora 08.30, un bărbat de 53 de ani din comuna Frătăuții Vechi a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 și efectua transport internațional de persoane pe traseul România-Italia, fără a deține o licență de transport și copie conformă eliberată pentru tipul de transport pe care-l efectua. În cauză s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare, conducătorul auto fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003. Totodată s-a dispus și măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului folosit la transportul de persoane pentru o perioadă de 6 luni.

 

Polițiștii recomandă încă o dată părinților și elevilor să nu folosească pentru transport vehicule de ocazie. În primul rând nu puteți cunoaște starea tehnică a vehiculului, identitatea și calitatea șoferului, capacitatea acestuia de a conduce pe drumurile publice. În plus, vă expuneți unor pericole asociate care pot avea urmări din cele mai grave.

Nu vă încredințați viața unor persoane necunoscute și utilizați doar mijlocele de transport autorizate, microbuze școlare sau vehicule care efectuează curse autorizate.

 

Acestea sunt câteva dintre activitățile desfășurate premergător începerii noului an școlar, polițiștii continuând să deruleze acțiuni și după debutul școlii, pe mai multe paliere, astfel încât să se asigure condiții optime și de siguranță, atât pentru cei mici, cât și pentru părinți și profesori.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.