Deși are probleme de vedere, acest lucru nu a împiedicat-o să aștearnă pe hârtie cele mai profunde gânduri ale sale, adunate sub forma a două volume de poezii.
„Prima carte «Suflet de artist» nu am vrut să o fac cunoscută din motive personale, dar la a doua carte m-am ambiționat și mi-am zis că trebuie să o arăt oamenilor. Poezia este o parte din sufletul meu. Poeziile din prima carte nu au avut o temă anume, au fost inspirate din viața mea, din ceea ce am trăit și din pasiunile de care mă ocup în timpul liber. Cea de-a doua carte, «Din suflet, pentru suflet» a luat naștere completând-o pe cea dintâi. Mă inspiră traiul de zi cu zi, frumusețea naturii și chiar frumusețea oamenilor care mă înconjoară. Eu chiar mă mândresc că am alături oameni frumoși”, spune Silvia Leuștean.