Astfel, pregătirile pentru Crăciun, încep cu trei zile înainte, iar de Sf. Ignat se taie porcul din care se prepară diverse bucate, dintre care menţionăm ca preparat specific chişca umplută cu făină de porumb şi cimbru. În ajunul Naşterii Domnului, toţi ai casei au grijă să nu facă niciun rău şi să nu mănânce din picioare pentru ca vitele să nu fete stând în picioare.
Cu colinda se umblă de la Crăciun până la Bobotează, existând inclusiv colinde speciale pentru ultima sărbătoare, organizându-se în mai multe cete de colindători. Ceata bărbaţilor poartă cu ei o cruce de la biserică, iar textul colindei are ca temă naşterea lui Iisus. Copiii şi tinerii formează alte grupuri şi au colinde specifice vârstei lor. Tot în această perioadă se umblă cu „Malanca”, care este reprezentată de un grup de mascaţi, însoţiţi de o vioară care au, de asemeni, propria colindă.
În ajunul Anului Nou, se umblă cu pluguşorul care, spre deosebire de pluguşorul românesc, nu este urat, ci cântat. Următoarea zi este destinată semănatului, pe care îl practică copiii, care sorcovesc în casă cu faţa către icoane, precum şi în jurul casei. Grâul folosit la semănat este strâns mai apoi de către gospodarii casei şi amestecat cu boabele ce urmează a fi semănate în acel an pentru o recoltă bogată. De Iordan se merge la biserică, având cu sine o cofiţă de lemn unde se aşează nişte busuioc şi o cruce mică din lemn, pe care, la întoarcere, stăpânul casei o aşează deasupra uşii de la intrare, având rol protector.
Ziua Floriilor este marcată cu crenguţe de mesteacăn sau de salcie care sunt sfinţite la biserică şi apoi puse în casă şi în grajd pentru sănătate şi fertilitate.
De Paşti, ca şi românii, huţulii merg la biserică ducând un coş cu pască, ouă, unt, slănină şi carne, iar diferenţa o face lumânarea pusă în coş, care la huţani este împletită în trei de către gospodina casei şi ouăle, care cel mai adesea sunt închistrite sau încondeiate.
Arta încondeierii ouălor este extrem de veche la huţuli şi este caracterizată de aceleaşi elemente cromatice şi geometrice pe care le-am întâlnit şi la portul popular. Tehnica închistririi se face cu ceară, vopsele vegetale şi chimice folosindu-se chişiţa care este confecţionată din tablă foarte subţire de alamă. Închistrirea este greu de realizat şi are valenţe artistice. Operaţiunea se face la cald, folosind succesiv băi pentru fiecare culoare, cruţând fondul. Folosind un număr mare de culori se realizează un covor ornamental în care predomină geometria.
Trebuie să subliniem că această artă, împreună cu folclorul huţulilor, care are un specific aparte, sunt componente distincte a culturii bucovinene, dar din lipsă de spaţiu vom reveni asupra acestei chestiuni într-un studiu viitor.
Lasa un raspuns