Joi, 11 aprilie, a fost convocată, la Primăria orașului Broșteni, o ședință de îndată a Consiliului Local,  care a avut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre ce l-a vizat pe viceprimarul orașului, Mihai Molodeschi, care își prezenta demisia, din motive medicale.

În tot acest timp, orașul Broșteni a fost condus de primarul Nicolae Chiriac, care se reîntorsese în funcție, aici nealegându-se un nou viceprimar. La exact 55 de zile după demisia viceprimarului Mihai Molodeschi, prefectul județului Suceava dădea un nou ordin de demitere a primarului, ca urmare a hotărârii nr. 464 din 28.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în soluționarea dosarului nr. 545/86/2019.

Tot la 55 de zile după demisia viceprimarului, prefectul județului, Mirela Adomnicăi, îi cere acestuia să se întoarcă în funcție, asta, în condițiile în care, această persoană și-a exprimat dorința clară de a nu mai îndeplini  funcția de viceprimar. Este știut faptul că, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă.

Având în vedere că în cazul viceprimarului de la Broșteni nu a existat nicio perioadă de preaviz și ținând seama de faptul că motivele invocate din demisia din 11 aprilie au fost cele de SĂNĂTATE, se pune următoarea întrebare: în ce bază s-a suspendat de drept Hotărârea Consiliului Local al orașului Broșteni nr. 16 din 11.04.2019 prin care s-a constatat încetarea, înainte de expirarea duratei normale, a calității de viceprimar al orașului Broșteni ca urmare a demisiei acestuia? O fi avut viceprimarul o viroză de care deja a scăpat? O fi avut prefectul județului cunoștințe juridice, dar le-a uitat?

PS: Surse sigure au declarat, pentru SuceavaLive, că prefectul județului, Mirela Adomnicăi, s-a autosesizat și în cazul ilegalităților pe care le-ar fi comis viceprimarul Mihai Molodeschi, a chemat astăzi la Instituția Prefectului un fost organ de Poliție, în prezent consilier local PSD, din localitate și ar urma să propună o altă persoană care să îndeplinească funcția de viceprimar cu atribuții de primar. Instabilitate decizională sau incompetență?

One Response

  1. Ailenei Nelu

    Viceprimarul nu are contract de munca.Ar fi bine cand scrieti un articol, sa va interesati, sa cititi ….E grele, nene sa citesti ….dar macar suna la o primarie si intreaba.Nu esti la o societate comerciala …preaviz…pe naiba.Site-ul Suceava Live ar trebui mai bine documentat, nu sa postati tot ce vi se spune . Eu n-am stiut , dar am intrebat. Serios, nu e greu…Apropo… va e interzis cand aruncati in spatiul public astfel de „stiri” sa va semnati?

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.