Primăria comunei Cornu Luncii va avea un nou sediu. Anunțul a fost făcut de edilul Gheorghe Fron, care a precizat că imobilul urmează să fie construit vizavi de actuala Primărie.
Potrivit primarului Fron, noua primărie va avea birouri moderne, bibliotecă, sală de lectură, sală pentru ședințele de Consiliu Local, sală de protocol, sală de cununii, bucătărie, dar și garaje pentru utilajele instituției.
„Foarte important, vom avea și o galerie a oamenilor de seamă, de 8 metri lățime, pe 14 metri lungime, unde vor fi expuse tablouri cu cetățenii de onoare ai comunei. La noi în comuna s-a născut bunicul lui George Enescu, care a fost preot și a slujit în Sasca Mică. Au fost și unchii lui George Enescu: Leon Cosmovici și George Cosmovici, care au terminat facultatea la Sorbona. Leon a fost vicepreședintele Parlamentului României, profesor de fiziologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru corespondent al Academiei Române și fondatorul învățământului de fiziologie animală din România, iar George a fost compozitor”, a transmis edilul din comuna Cornu Luncii.
De asemenea, Gheorghe Fron a precizat că în sediul viitoarei primării se vor desfășura și diferite activități culturale și cercuri pedagogice.
Lasa un raspuns