Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță că premiera spectacolului Sub Apă, de Carmen Ella Greenhill, în regia lui Sebastian Marina, are loc sâmbătă, 3 martie 2018, de la ora 19:00.
Sub Apă, de Carmen Ella Greenhill, este o premieră absolută. Despre text, regizorul Sebastian Marina spune că e un text bun, greu, trist, dur, tandru, deștept. Acțiunea se petrece în viitor, în anul 2051. Piesa are 3 personaje principale și două secundare. Carmen Ella Greenhill recomandă o distribuție de 4 actori, dar Sebastian Marina alege să lucreze cu 9.
Echipa de producție:
Regie: Sebastian Marina
Scenografie: Raluca Alexandrescu
Coregrafie: Andreea Belu
Concept video: Andrei Cozlac
Regie tehnică: Sebastian Rațiu
Distribuție:
Jack – Răzvan Bănuț
Leah – Delu Lucaci
Amina – Diana Lazăr
Vânzătorul /Un tip – Cosmin Panaite
Personaj colectiv – Clara Popadiuc, Horia Butnaru, Bogdan Amurăriței, Sergiu Moraru, Teona Stavarachi (colaborator)
Sebastian Marina, regizorul spectacolului Sub Apă, este și actor. La Suceava, nu e prima sa experiență regizorală, dar se poate vorbi de un debut, câtă vreme montează pentru prima dată un spectacol într-un al teatru decât cel în care este angajat ca actor, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.
Carmen Ella Greenhill este un dramaturg britanic contemporan. A studiat actoria la Universitatea John Moores din Liverpool dar s-a remarcat scriind piese de teatru și scenarii de televiziune. A colaborat cu numeroase teatre de stat și companii independente, cu televiziuni, inclusiv BBC. Spectacole produse pe baza textelor sale au depășit granițele Marii Britanii, ajungând în Mexic, Statele Unite, Spania și România. Acum, se întâmplă din nou, cu o producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.
La premieră, prețul unui bilet este 25 de lei. Alte reprezentații ale spectacolului deja programate vor avea loc pe 4, 18 și 30 martie, de la ora 19:00.
Relații și rezervări, la telefon: 0759048677
Lasa un raspuns