Preoții Ioan Gavra și Nicolae Moroșan din comuna suceveană Vama au fost distinși de administrația locală cu titlul de Cetățean de Onoare.

Propunerea de acordare a acestor titluri a venit din partea primarului Nicolai Baltag și a viceprimarului Tiberius Lucuțar, aceasta fiind susținută și de Consiliul Local al comunei Vama.

Citirea hotărârii privind acordarea titlului de cetățean de onoare pentru „merite deosebite” a fost făcută de secretarul comunei, Doina Cernat. După decernarea titlului, fiecare dintre cei doi preoți au rememorat momente din activitatea pe care, de atâția ani, o desfășoară în comunitate.

„Am fost trimis aici, la Vama, cu  scopul de a face o Biserică pentru că cetățenii solicitau lucrul acesta. Această distincție nu este doar a mea, ci a tuturor celor care au contribuit și s-au jertfit pentru a înălța Sfânta Biserică. Vă mulțumesc tuturor! Dumnezeu să vă ajute!”, a spus pr. Ioan Gavra.

„Nu m-am așteptat la o zi atât de importantă, în care am primit această deosebită distincție. Vă mulțumesc! Dumnezeu să vă binecuvinteze!”, a spus pr. Nicolae Moroșan.

La final, primarul NIcolai Baltag le-a cerut celor doi preoți să scrie în Cartea de Onoare a comunei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.