Președinta Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Suceava, Larisa Blanari, continuă să străbată județul pentru a organiza alegeri și pentru a aduna în jurul său cât mai multe femei care să aibă un cuvânt real de spus în administrația și în politica locală. Deloc ușor, demersul său curajos este „alimentat” de satisfacția faptului că cele care i se alătură înțeleg că scopul lor este doar cel comun, nicidecum unul personal.
În luna septembrie, au fost organizate astfel de conferințe de alegeri în comunele Forăști și Volovăț.
 
„Președinta OFSD Forăști a spus «Știu să mânuiesc foarte bine și stiloul și sapa!».
Am reținut aceste vorbe pe care mi le-a spus, la Forăști, doamna Lucretia Acozmei, profesor pentru învățământul primar, cu peste 43 de ani de experiență didactică, ieșită la pensie la începutul acestei luni.
O definiție, dacă vreți, a unei femei puternice, implicată în activitatea administrației locale și consilier local de mai multe mandate.
A intrat în politică pentru a-l susține pe primarul Avrămia Brăduț, omul care a reușit să modernizeze comuna Forăști, prin proiecte gândite, după cum a spus chiar dumnealui, «pentru a îmbunătăți nivelul de trai al localnicilor».
În prezența a aproximativ 20 de doamne și domnișoare, dar și a domnului primar, alegerile pentru OFSD Forăști au fost de fapt o reconfirmare în funcție a doamnei Lucreția Acozmei.
Mărturisesc că m-a emoționat faptul că mi-au spus că le-am inspirat prin activitatea organizației județene a femeilor social-democrate și că «le-am adus un suflu de putere».
Mult succes în acțiunile pe care și le-au propus în perioada următoare pentru a implica cât mai multe femei în proiecte în sprijinul comunității.
Felicitări și domnului primar pentru implicare și pentru modul exemplar de a face administrație”, a spus Larisa Blanari, după conferința de alegeri de la Forăști.
Tot un cadru didactic a preluat și Organizația Femeilor Social Democrate Volovăț. Este vorba despre învățătoarea Dorina Diaconescu. Despre comuna Volovăț, președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari, a spus că este încântată să vadă că în administrația locală și în politica de aici activează mai multe doamne.
„Am fost în comuna Volovăț, acolo unde, cu sprijinul domnului primar, Ioan Vicol, și al domnului viceprimar, Doru Coca, am organizat alegeri pentru organizația femeilor social-democrate din localitate.
Am apreciat faptul că printre consilierii locali din Volovăț este o doamnă consilier, iar funcționarii Primăriei sunt în mare parte femei.
Pe o parte dintre acestea, dar și pe alte doamne din Volovăț am avut onoarea să le cunosc personal și să le vorbesc despre politica OFSD Suceava.
O politică a faptelor bune, a implicării în acțiuni sociale, în proiecte care să ajute comunitățile din care provenim. Și în care, evident, să punem accent pe egalitatea de șanse.
Mă bucur că OFSD Volovăț va fi condusă de o învățătoare, cu o experiență didactică de aproape 30 de ani, doamna Dorina Diaconescu.
O doamnă care, așa cum mi-a spus, a intrat în politică tocmai pentru că a fost convinsă de faptele bune ale domnului primar Vicol, sub conducerea căruia Volovățul s-a modernizat foarte mult”, a spus Larisa Blanari, după conferința de alegeri de la Volovăț.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.