La câteva zile după ce deputatul Alexandru Băișanu s-a dezis de partidul care i-a oferit un post în Parlamentul României, acceptând oferta premierului Viorica Dăncilă, Ovidiu Milici, noul liderul ALDE Suceava, vine cu lămuriri privind excluderea parlamentarului sucevean din partid.
Într-o conferință de presă susținută la un restaurant din municipiul Suceava, Ovidiu Milici și-a început discursul precizând că decizia lui Băișanu de a accepta o ofertă din partea unui alt partid i-a luat prin surprindere pe toți colegii din ALDE Suceava doarece Băișanu nu s-a consultat cu nimeni.
„În ședința Biroului Executiv din 26 august s-a luat deciza ca ALDE să părăsească guvernarea. S-au exprimat atunci circa 80 de voturi „pentru”, zero „împotrivă” și două „abțineri”, iar această decizie a fost luată și cu votul deputatului Băișanu. A fost o știre care ne-a luat prin surprindere. Nu s-a consultat cu nimeni și a fost o decizie personală. În urma acestei decizii forurile statutare au luat hotărârea în spiritul și litera legii să îl radieze pe deputatul Băișanu din calitatea de membru”, a declarat Ovidiu Milici.
După acest moment Băișanu pare că a început o amplă campanie de destructurare a Organizației Județene și a început o ofensivă pentru a-i îndepărta pe membrii ALDE Suceava de această formațiune doar „ca să-și satisfacă interesele personale”.
„Există o amplă campanie și o încercare de destructurare și de demobilizare a membrilor și aleșilor locali ALDE. Toată această campanie este orchestrată cu bună știință de către Alexandru Băișanu, exercitând presiuni asupra aleșilor locali asupra membrilor mințind și manipulând astfel încât să îi lase pe oameni dezorientați pentru ca exclusiv interesele personale să-i fie satisfăcute”, a precizat Milici.
Milici a spus că nu va mai tolera această atitudine de „manipulare și dezinformare” pe care o practică deputatul Alexandru Băișanu subliind că dacă acesta va continua acest joc va răspunde de acceași manieră, dar în limitele unui dialog decent și de bun simț.
„Am fost jignit, am fost amenințat, am fost gratulat cu tot felul de epitete și invective și o spun în clar: nu îmi place bălăcăreala și circul politic pe care Băișanu îl provoacă, însă am o familie, am colegi, iar dacă domnia sa va continua cu jignirile la adresa mea și a familiei mele nu voi arunca cu noroi, ci cu adevăruri”, a precizat președintele ALDE Suceava.
Pe data de 13 septembire Băișanu a fost revocat de către Biroul Central al ALDE, iar în aceeași zi Ovidiu Milici a fost numit interimar.
Cu toate acestea, pe 14 septembrie, Băișanu a convocat o ședință nestatură, făcând uzurpare de funcții oficiale pe imașul de la Bosanci.
De un comportament și caracter duplicitar a dat dovadă și primarul comunei Bosanci, Neculai Miron, care a găzduit această acțiune ilegală.
În încheiere, Milici a declarat că, dacă va vrea scandal, Băișanu va fi din start perdant.
Lasa un raspuns