Vizita la Suceava a ambasadorului Franței în România, Excelența Sa dl Nicolas Warnery, a fost o ocazie excelentă să prezentăm viziunea noii administrații județene și marile proiecte de dezvoltare pe care le pregătim pentru următorii ani, a declarat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan.
„Ne-am întâlnit la AMBRO, societatea deținută de unul dintre cei mai importanți investitori străini din județ, o companie cu capital francez care continuă tradiția fabricii de celuloză și hârtie din Suceava. Cu peste 600 de angajați, o cifră de afaceri de 85 de milioane de euro în 2024 și investiții de peste 100 de milioane de euro realizate de Grupul Rossmann, AMBRO este cel mai mare angajator privat din municipiul Suceava și un exemplu de succes economic local. Este și un partener solid în susținerea învățământului dual, atât pentru Universitatea „Ștefan cel Mare”, cât și pentru Colegiul Tehnic „Petru Mușat””, a spus Șoldan.
În ceea ce privește strategia de dezvoltare prezentarea a început cu Autostrada Moldovei A7 – cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din regiune, sens în care Gheorghe Șoldan a amintit că, săptămâna trecută, a fost desemnat câștigătorul pentru construcția celui de-al doilea lot, Roșcani -Suceava iar durata contractului include o perioadă de 6 luni pentru proiectare și una de 24 de luni pentru execuția lucrărilor.
În cel mult doi ani și jumătate, Suceava va fi conectată direct cu Bucureștiul prin autostradă – un pas decisiv pentru creșterea atractivității județului în fața investitorilor.
„Am discutat cu Excelența Sa și despre modernizarea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, precum și despre noile destinații europene pe care le pregătim. Construim infrastructură mare, modernizăm drumurile județene și lansăm proiectul Zonei Libere Suceava, prin care ne propunem să atragem investitori români și străini interesați de facilitățile fiscale și logistica strategică pe care le vom oferi. Mi-am exprimat totodată întreaga deschidere față de mediul de afaceri.
Vreau ca investitorii să fie prezenți în județ nu doar în discursuri sau articole de presă, așa cum a fost în ultimii ani, ci prin proiecte concrete, locuri de muncă mai bine plătite și contribuții reale la dezvoltarea comunităților noastre. Îmi doresc ca mediul de afaceri să fie un partener al administrației în dezvoltarea județului Suceava. Să vină cu idei, cu soluții chiar, și să știe că va găsi în mine și în echipa mea de la Consiliul Județean un sprijin real.
Îi doresc domnului ambasador o ședere cât mai plăcută în Bucovina și sper să-l revăd în curând, poate chiar la inaugurarea unei noi investiții franceze aici, în județul Suceava”, a conchis Gheorghe Șoldan.
: revista floare albastra = blue : îl rugăm pe ambasadorul Franței să procedeze la a respecta constituția României :
: șoldan îi din PSD _ însă la guvernare ii PSD PNL UDMR și minorități !*: deci nu poate fi reprezentantul actualei coaliții de guvernare !*:
: ambasadorul Franței nu sa consultat cu mine !*: ei _ in Franța or distrus monarhia _ or instituit ceea ce in est e acum bolșevismul _ aia _ peste ocean or făcut rupere de la regatul marii britanii și or făcut federația SUA !*:
: deci asta vrea să vadă pe cât or pus mâna din tara asta _ ambro . etc _ te futi cu mine _ trebuie sa stau cu pula pe uscat ?:
: deci și înțeles cu legiunea pulii străine _ noi suntem latini !*:
: acum 2000 de ani un bandit de spaniol nejudecat până azi o căsăpit toți dacii și or futut la greu pe femeile lor încălcând actuala constituție a româniei care evun stat de drept _ de ce ?: eu nu pot sa fac afaceri _ sa fut _ sa am o familie ?:
: test spațial _ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd : 21 h 38’pm: numai bine :
: acum _ in clar _ vedem tipul de limbaj perfect neconstituțional instalat de proiectul unui manual de pornografice a persoanei umane _ in datele ei fundamentale – substantiv masculin și substantiv feminin _il citez aici și pe president Trump _ conceperea și nașterea unui copil face distincția biblică între bărbat și familie _ creștinii fiind uniți de familie care se compune …: de exemplu nu pot fi mai mulți bărbați la o femeie sau mai multe femei cu un bărbat !*:
: chestiunea de discutat _ la acest nivel _ e ‘ in ce măsură firmele private respecta aceste standarde creștine de viață ?’ _ întrebare către excelenta sa Crin Antonescu _ candidat președinte al României 2025-2030 din partea alianței electorale PSD PNL UDMR și minorități _ în deviceul ‘ Romania înainte ‘ _ adică spre vest și nu spre est !*:
: a doua întrebare directă explicită _ in ce măsură licitarea economiei naționale pe bursele din străinătate au afectat vinderea pe nimic a teritorii locații obiective strategice …?:
: a treia întrebare _ limitele de poluare mediu _ și de desfășurare a licențelor pentru consorțiile private _ de exemplu la spitalul județean șeful protecției consumatorului Piedone a descoperit că în același lift sunt carate deșeuri însemnând arma biologica și alimente toate la un loc iar eu am descoperit același lucru la Profi intrare magazin Bucovina _ colectare deșeuri lângă casa de marcat și casa de platit facturi electronice ?*:
: a patra întrebare _ de elevare a comunicării _ la acest nivel _ domnule ambasador al Franței în România _ cum vedeți ‘ programul human life to mars _ in versiunea în care c.e.r.n. UE inițializează incluzând Romania un program spațial de interconectare a doua rețele de sateliți Terra – mars in baza semnal analogic _:semnal _ digital _ semnal Edison _ semnal tesla _ semnal { blue music system}™®✓%!?*- crin Antonescu președinte Romania 2025-2030?!*’:
: partea a doua a expunerii _ după miezul nopții :
: și_ partea a doua a expunerii_ in care cum exprimă și Descartes _ vom vedea rosturile și rolul democrației _ intr- o lume libera occidentală !*:
: o poveste _ ‘ inside _mars mision _ scanare interior _ coji de oua suprapuse _ resoftware robot de pe Terra _ detectare _ în adâncuri ocean de H2O _ rezultă seismograf Franța performare in’ finic’ ce va urca prin procedee biologice H2O la suprafața planetei mars in sere spațiale _ orizontal plantare a acestor seismografe la cotitura loc de cutremure în Vrancea și extenso arc carpatic _ dialog : 1h29’am luni 21aprilie 2025:
: praporii un copil se ascunde după gard vizavi de școală generală bosanci _ prelegerea 1+1=2_ x+1=0___ rezolvare _ acum copilul are 2m și cântă la strană biserici Sfântul Gheorghe bosanci duminică la rugăciunea pascală specială _ vrea să devină student la istorie _ dar e dezavantajat de un mediu nociv cu 2 clase care a rupt afișul electoral de pe panoul de lângă căminul cultural bosanci de doua ori deci flagrant ilegal _ :
: acum _ prelegere la strană bisericii _ X2+1= 0_ x = √-1_ -1=i2_ x=√i2: descoperire planeta in ecuații _ gauss _ rezolvanta Riemann conjectura _ mihai Grigore – poet.editor.scientist : performare integrare UE _’ infrastructura spațială ‘_ Crin Antonescu candidat al alianței PSD PNL UDMR minorități președinte Romania 2025-2030_ vot în luna mai 2025_ – proiectul ‘ Romania înainte ‘ _ :
: enunț _ hard&soft usv _ mai 2025_ tema de creație _ sa se stimuleze _ la sol _ prin două mulțimi de nanoroboti _ comunicarea a doua rețele de sateliți Terra mars in baza semnal spatial ‘ blue music system ‘!*:
: români de pretutindenea – ‘ Hristos a înviat ‘!*_ 1 h 48’ am luni 21 aprilie 2025: numai bine !*: