Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat vineri, 7 martie, la evenimentul de aniversare a 35 de ani de universitate la Suceava.
Șeful administrației județene a subliniat că, astăzi, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava marchează două repere esențiale în istoria sa: 62 de ani de învățământ superior sucevean și 35 de ani de la obținerea statutului de universitate.

„35 de ani de când USV se dezvoltă, crește.Și în studenți, și în infrastructură.
De la aproximativ 130 de studenți, la începuturi, la aproximativ 11.000 de studenți astăzi, din aproape jumătate dintre județele țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina.De la 2 facultăți, la 11 facultăți, inclusiv Facultatea de Medicină – o realizare importantă pentru Suceava.Astăzi, USV este în topul clasamentelor naționale, are parteneriate internaționale solide, este campioană la proiecte europene și brevete de invenții.Și excelează nu doar în educație.Echipa de handbal masculin a universității – CSU Suceava este un exemplu de excelență sportivă, iar începând din acest an va avea un nou partener: Consiliul Județean Suceava.Sunt 35 de ani de când municipiul Suceava, dar și județul, se dezvoltă odată cu universitatea.Și eu sunt unul dintre foștii studenți ai Universității “Ștefan cel Mare”.Mai exact al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.Și sunt mândru de acest lucru.Între timp am făcut și un program postuniversitar, dar și un master în Globalizare și Diplomație Politică.Astăzi, la 33 de ani, sunt cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din România și vreau să demonstrez că tinerețea nu este un dezavantaj în administrație, ci un atu.Determinarea, viziunea modernă, deschiderea spre dialog, înțelegerea că nimeni nu poate face performanță singur, ci doar într-o echipă – sunt valorile pe care vreau să le aduc în administrația județeană.Iar această echipă de care vorbesc include și conducerea Universității „Ștefan cel Mare”.Rolul rectorului, alături de întreaga conducere a USV, este să continue dezvoltarea acestei instituții de prestigiu.Rolul profesorilor este să contribuie cât mai bine la educația studenților noștri, pentru un viitor mai bun.De cealaltă parte, rolul meu și al echipei mele este să aducem investiții, să dezvoltăm județul și să recuperăm decalajele față de alte regiuni ale țării.Dar cel mai important rol al administrației pe care o conduc este să creeze mult mai multe oportunități pentru tineri, astfel încât tot mai puțini dintre ei să aleagă, după terminarea studiilor, să plece în alte județe sau în străinătate.O spun de fiecare dată când am ocazia: tinerii sunt cea mai importantă resursă a unei țări.Foarte mulți dintre tinerii noștri au un potențial extraordinar.Dar ce păcat că nu am reușit, până acum, să le oferim tot ce au nevoie aici, acasă.Trebuie să schimbăm asta.Astăzi, nu putem sărbători fără să-i amintim pe cei care au contribuit la ceea ce înseamnă astăzi Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus bazele și au dezvoltat această instituție.Începând cu regretatul academician, prof. univ. dr. Emanuel Diaconescu, primul rector și continuând cu următorii rectori, profesori universitari doctori Adrian Graur, Valentin Popa și Mihai Dimian.Mulțumesc domnilor și doamnelor decani, prodecani, profesorilor, cercetătorilor, studenților, absolvenților – tuturor celor care au făcut din USV o universitate de prestigiu.
La mulți ani, USV!Să crești și mai mare!”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

: revista floare albastra = blue : spunem _ despre rectorul Diaconescu _ un prim rector _ despre rectorul graur – fiesc _ și mihai grigore _ ideile unui institut de medicina spațială și nucleară _ mai nou _ a unei facultăți de fizica _ mai vechi _ a unui institut de teologie _ însumând nu- i așa sintagma ‘ cel mare și sfânt ‘_ ceea ce am reușit în manualele școlare și contradicția e vizibilă ‘ Stefan cel mare și sfânt ‘ _ la o adică _ că și ctitor _:acum nici portarul acestui loc nu îmi dă voie sa intru acolo _ însă nu mă afectează _ a patito și Lucian Blaga cu cei de la Babeș Bolyai _ :
:test spațial _ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd :
: au fost și momente grele _ când _ nu-i așa _ trebuiau să se deplaseze profesorii și nu cadrele didactice în Basarabia _ nu știu dacă lângă vechea aula mai e placa cu rememberul celor decedați în Basarabia : o fost un moment greu _:și _ pe care l-am rezolvat tot eu _ că _ anume _ sa vina studentul și studenta la Suceava în schimbul unei burse studențești _ n- o fost așa _ numai în România _ datorita mie _ avem _ la ora actuala dezvoltată aceasta sistema de bure școlare pe toate nivelurile sistemei de învățământ _ inclusiv _ acum _ in dezvoltarea Crin Antonescu președinte Romania 2025-2030 _ per programul maternă și prematerna !*:
: partea a doua a expunerii _ după miezul nopții _:
: apropo _ de actualul președinte al consiliului județean Suceava _ și acum mă ocup de cenaclul de creație lirica _am recuperat opera celor trimiși în cimitir de tortura bolșevică _ unii chiar rămași vii după revoluție _ cum or fost Teofil lianu Dumbrăveanu _ cel mai mare poet iconar din Bucovina _ născut undeva într-un sătuc din nordul actual al Bucovinei _ pe lângă cernăuți _ al cărui fiu _ necunoscut _ dar care _ asemenea mie _ in modestia lui _ a fost dirijorul însăși a orchestrei din Bruxelles _ actuala orchestra simfonică a UE !*:
: a fost mereu o disputa_ amiabila _ literara _ intre mine și Manolescu cu toți optzecizecistii lui la un loc _ in care vedem _ ironic o doncijoteniana a expresiei acestora pe care o corectam inclusiv la nivel de programe și proiecte politice actuale !*:
: mersei _ deci cu acest cenaclu și în universitatea suceveană _ va aduceți aminte de o foaie literara publicată de studenți _ post arborescieni _ in care publicai și eu _ ‘ mă înalt în sus ‘ din ‘visul florilor de salcâm ‘_ aceștia creșteau lângă paraclisul dein cetatea de scaun însă ior tăiat imediat după revoluție _:
: luai așadar pe acești studenți dornici de a avea un nivel in cercetarea literară și științifică _ și _ creai un moment la actualul colegiu de informatica _ unde revoluționari sfera informaticii _ cu mult până dincolo de ceea ce a reușit ea sa înțeleagă din opera mea lirica și științifică _:era și o studentă _ și acum e plina de entuziasm liric – Gina puica _ ce tare nu- i așa ?!*_ in același timp – ce trist – nu-i așa ?!*:
: partea a treia a expunerii _ după miezul nopții _:
: curs _ inițializare _ sa se pună în expresie matematica rezolvarea conjecturii Riemann prezentată în https://revista floare albastra blue.rf.gd _ dimensiunea c r i n :
: test spațial _ bolyai- lobacevsky _ Gaus – Riemann : https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd :
: centrul expunerii _ ‘ scrisorica ,_’ către Ursula von der Leyen UE president comision _ hard&soft usv .devine . nucleu Romania libera agenția spațială europeană _ facultatea de fizica _ cu proiecția de semnal spatial Mestecăniș ( carevasăzică cerem să aprobați modularea locație groapa de gunoi Mestecăniș in locație agenție spațială per Romania libera !*)’: 11h 29’am 9 martie 2025 _ mihai grigore – poet.editor.scientist. :
: diviziuni ale expunerii _ itemizari hiperspațiu _ întrebări ?*: