Societatea de apă și canalizare ACET Suceava a majorat, de la 1 septembrie, valoarea serviciilor. Prețul unui metru cub de apă potabilă a ajuns 4,82 lei (de la 4,47 lei), iar cel al unui metru cub de apă uzată 3,63 lei (de la 3,44 lei). Prețurile la apă și la canalizare practicate de la 1 septembrie în județul Suceava de operatorul regional ACET SA sunt mai mari, în medie cu 6%.
Președintele Asociației Județene de Apă și Canal Suceava, Viorel Seredenciuc, a declarat că prețul pentru metrul cub de apă potabilă a crescut cu 7,8%, iar cel al canalizării cu 5,5%.
AJAC Suceava a fost întrunită în ședință, pentru adoptarea noilor tarife, dar nu s-a putut lua o decizie în acest sens întrucât reprezentanții localităților trebuiau să aibă mandat special pentru a vota în acest sens, dar doar cinci reprezentanți aveau acest mandat.
Cu toate acestea, potrivit legislației, noile tarife intră în vigoare automat, fiind avizate de ANRSC.
Lasa un raspuns