Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Suceava de joi, 30 ianuarie, se află proiectul de hotărâre privind aprobarea sprijinului financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România.
Mai exact, se propune repartizarea sumei de 2.300.000 de lei din sprijinul financiar aprobat pe anul 2020 către trei unități de cult din municipiu.
Astfel, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților – Seminarul Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei” Suceava urmează să primească 1.000.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construire a noului sediu administrativ.
De asemenea, Parohia „Nașterea Domnului” – Catedrala Suceava, va primi tot 1.000.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de pictură în tehnică fresco, pentru confecționare mobilier, catapeteasmă și vitralii, dar și pentru continuarea lucrărilor de construire a corpului administrativ-social, în incinta parohiei, ce va deveni Centrul Social „Nașterea Domnului”.
Sprijin financiar în valoare de 300.000 de lei va primi și Parohia „Sfântul Andrei”, pentru lucrări de construire a unei anexe bisericești, având destinația de clopotniță și paraclis.
Lasa un raspuns