În plină eră a modernismului, când comunicațiile cunosc o dezvoltare profundă, când printr-un simplu click se pot realiza legături în orice loc de pe glob, există totuși situații în care viața depinde de un simplu semnal la telefon.

Pentru aceste situații, Primăria comunei Pojorâta dă un exemplu la nivel național și devine prima unitate admnistrativ-teritorială care înființează un Centru de Comandă pentru Situații de Urgență cu 4 membri ce au obținut, în urma unei examinări, certificate de radioamatori.

„Este un proiect în care am ales să colaborăm și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, instituție ce a răspuns prezent și îi aduc mulțumiri pentru asta domnului inspector şef col. Costică Ghiață. Scopul nostru este clar: în eventualitatea unei situații de urgență în zonele fără semnal, acest sistem ne dă posibilitatea să comunicăm în timp util pentru a stabili necesitățile intervenției. Centrul de comandă se află la sediul Primăriei Pojorâta și a fost finanțat din bugetul local al comunei”, a declarat pentru SuceavaLive edilul comunei Pojorâta, ing. Ioan Bogdan Codreanu.

Primarul comunei Pojorâta a ținut să sublinieze că acest proiect nu ar fi fost posibil fără propunerea colonelului în rezervă Marian Dumitrescu, experiența și implicarea acestuia fiind elementele cheie ale proiectului.

De altfel, și reprezentanții ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) au apreciat ca fiind extrem de important acest centru de la Pojorâta, mai ales dacă ar fi să luăm în calcul și specificul județului Suceava.  

„Primăria comunei Pojorâta este singura unitate administrativ teritorială din țară care are atât de mulți angajați ce au certificate de radioamator începând cu primarul comunei.  Județul Suceava are drept principală caracteristică pădurea. Sunt foarte multe trasee montane pe care oamenii se plimbă cu motociclete, cu ATV-uri și se pot rătăci. De asemenea, în județ sunt și foarte multe zone fără semnal la telefonul mobil, iar acest sistem de comunicare al radioamatorilor acoperă întreaga arie a județului cu semnal. Oamenii pot trimite mesaje prin aceste stații de emisie-recepție, iar acestea pot fi recepționate chiar și în cealaltă parte a țării”, au declarat reprezentanții ANCOM.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.