Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că au fost identificate trei soluții pentru consolidarea malului râului Suceava pe porțiunea unde se realizează zona de agrement. Astfel, între îndiguire cu gabioane, saci și pal-planșe, specialiștii au optat pentru cea de-a treia variantă.
„Se forează și profilele metalice se fixează în pământ. Varianta are un avantaj adică nu trebuie să umbli în albia râului și nu trebuie să deviezi cursul de apă și este mult mai rapidă și mult mai ieftină”, a spus Ion Lungu.
Edilul a precizat că că într-o ședință de Consiliu Local vor fi supuși votului indicatorii tehnico economici pentru varianta optimă, variantă care costă 2,52 de milioane de euro. Lungu a adăugat că varianta cu gabioane costă 2,63 milioane de euro iar cea cu saci a fost estimată la o sumă de 2,87 de milioane de euro.
„Apele Române și-au dat acordul de principiu pentru lucrările de protecție. După ce vom aproba în Consiliul Local indicatorii tehnico economici vom merge din nou la Apele Române pentru a parafa acordul de parteneriat pentru această protecție de maluri”, a încheiat Ion Lungu.
Lasa un raspuns