Bogdan Loghin, primarul municipiului Rădăuți, a anunțat că, la începutul săptămânii, au fost începute lucrările de refacere a covorului asfaltic pe strada Volovățului.
„Înainte de a vă anunța că, începând de marți, 7 iunie 2022, au fost demarate lucrările de refacere a covorului de asfalt de pe strada Volovățului, vrem să ne cerem scuze pentru disconfortul creat din cauza neconformității asfaltului turnat în toamna anului trecut, situație asumată în totalitate de firma de construcții, care, de altfel, s-a obligat contractual să suporte toate cheltuielile de remediere a lucrărilor de pe strada mai sus menționată!
Se depun toate eforturile ca, cel târziu joi, 9 iunie, aceste lucrări să fie finalizate!Vina nu a fost a primăriei municipiului Rădăuți, ci a constructorului. Acest lucru a fost dovedit de probele de carotă pe care le-am comandat și le-am luat din acest strat de asfalt care nu a fost conform. Acum ne bucurăm că vremea ține cu noi și remediem această problemă. Cine a avut de suferit? Au avut de suferit rădăuțenii pentru disconfort și Primăria Rădăuți pentru imagine. Ne dorim ca pe viitor constructorul să fie extraordinar de atent. Și am atenționat inclusiv dirigintele de șantier și compartimentul tehnic să fie foarte atent la tot ce se desfășoară în ceea ce privește aceste asfaltări și cu Dumnezeu înainte sperăm să asfaltăm cât mai mult anul acesta, așa cum am promis”, a declarat primarul Bogdan Loghin.
Edilul a adăugat că Primăria are pregătit un program multianual de reparare a mai multor tronsoane de străzi din municipiul Rădăuți care în momentul de față sunt „dezastruoase”.
Lasa un raspuns