Agenția Națională de Integritate a constatat existența unui conflict de interese de natură administrativă și penală în cazul primarului comunei, Frătăuţii Vechi, Vasile Artimon Ionesi.

Inspectorii de integritate au reținut conflict de interese administrativ şi penal din cauza unui contract cu firma nevestei, Bună dimineaţa Impex SRL.

Potrivit ANI, Vasile Artimon Ionesi, în perioada exercitării mandatului de primar, a semnat ordinele de plată în baza cărora Primăria Frătăuţii Vechi a achiziţionat în mod direct produse în valoare de 35.414,56 lei de la S.C. BUNĂ DIMINEATĂ IMPEX S.R.L., societate comercială în cadrul căreia soţia sa deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator. Astfel, primarul a încălcat dispoziţiile legale.

Agenția Națională de Integritate a sesizat în acest caz Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

 

Consilier local din Bosanci în conflict de interese

Potrivit ANI, Dorin Spoială, Consilier local în cadrul Consiliului Local Bosanci, a participat la ședința Consiliului Local Bosanci din data de 29 aprilie 2013, deliberând și votând pentru aprobarea hotărârii privind concesionarea prin licitație publică a pășunii comunale ce se află în proprietatea privată a Comunei Bosanci, către organizațiile și asociațiile crescătorilor de animale din Comuna Bosanci.

Prin aceeași hotărâre, consilierul a fost desemnat membru în Comisia pentru organizarea și desfășurarea licitației publice privind concesionarea suprafeței de 574,90 ha pășune comunală.

În urma licitației organizate, Primăria Comunei Bosanci a încheiat, la data de 15 mai 2013, un contract de concesiune privind concesionarea suprafeței de 49,62 ha de pășune aparținând domeniului privat al comunei, cu Asociația Crescătorilor de Bovine Bosanci, asociație în cadrul căreia Dorin Spoială deține calitatea de membru fondator și membru în cadrul Consiliului Director, începând cu data de 22 februarie 2013.

Subvențiile încasate de către Asociația Crescătorilor de Bovine Bosanci, pentru suprafața de teren concesionată, sunt în cuantum de 56.864,48 Lei.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, care spune: „nu poate lua parte la deliberare si la adoptarea hotararilor consilierul local care, fie personal, fie prin sot, sotie, afini sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterilor consiliului local”. Un alt articol încălcat de Spoială e art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004: „aleșii locali au un interes personal într-o anumita problema, daca au posibilitatea sa anticipeze ca o decizie a autoritatii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru sot, sotie, rude sau afini pana la gradul al doilea inclusiv, sau orice persoana fizica sau juridica cu care au o relatie de angajament, indiferent de natura acestuia; ori într-o o societate comerciala la care detin calitatea de asociat unic, functia de administrator sau de la care obtin venituri; o alta autoritate din care fac parte; orice persoana fizica sau juridica, alta decat autoritatea din care fac parte, care a facut o plata catre acestia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora; o asociatie sau fundatie din care fac parte.

 

2 Responses

  1. Andrisan

    Un hot si un bandit asta e primarul nostru, mereu dupa furat si a vandut si facut bani grei cu multe pamanturi si luciuri de ape din comuna.Il va mai alege dracu si betivanii carara le va da 2 mici si o bere la el la bar. Doar astia il vor mai alege.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.