Ioan Bogdan Codreanu, primarul stațiunii turistice Pojorâta și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, din partea Partidului Mișcarea Populară.

Acesta le-a mulțumit colegilor săi de partid pentru că îi oferă, din nou, șansa de a veni în fața oamenilor acestui județ și de a-și prezenta viziunea cu privire la viitorul Bucovinei.

„Vin din nou în fața bucovinenilor, atât eu cât și echipa mea, pentru că scopul nostru a rămas același ca și data trecută: de a transforma vorbele în fapte. Este adevărat că la Suceava în ultimii 4 ani s-au făcut și lucruri bune, s-au întâmplat și lucruri rele și, de ce să nu recunoaștem, au existat situații în care lucrurile nu s-au schimbat deloc, însă asta nu ne sperie. Nu vom rămâne pasivi și vom arăta că un partid mic poate să își asume o guvernare locală și județeană. Am mai demonstrat asta și la Pojorâta, în anul 2008, când am învins la nivel local, atât PNL-ul de astăzi, cât și PSD”,  a spus candidatul PMP la președinția Consiliului Județean Suceava.

Ioan Bogdan Codreanu a subliniat și că Pojorâta și oamenii de aici vor rămâne în inima și sufletul său, iar această candidatură nu înseamnă nimic altceva decât că vrea să le arate și cetățenilor din afara comunei sale că fiecare este egal, că nu contează statutul social, numele și nimic altceva pentru ca un om să fie tratat la superlativ de către cei care reprezintă instituțiile publice.

Întrebat dacă și-a făcut un bilanț a ceea ce lasă în urmă în comună, edilul a răspuns că în domeniile cele mai importante pentru o comunitate s-au investit, în ultimii ani, la Pojorâta, peste 20 de milioane de euro.

Ioan Bogdan Codreanu va candida și pentru funcția de primar al comunei Pojorâta nefiind vorba despre un alt candidat în locul său.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.