În municipiul Fălticeni prinde contur o investiție de aproximativ 50 000 de euro, bani proveniți de la bugetul local. Nu este vorba de vreun salon al spitalului care a încremenit în timp și nici de dotarea vreunui laborator al vreunei școli din oraș, ci de un WC public. Acesta este amplasat în apropierea Catedralei „Învierea Domnului”, din piața Nada Florilor.
Dacă în 2018, același WC costa în jur de 30 000 de euro, mai precis 139.710 de lei, la începutul anului 2019 costă aproape 50 000 de euro, mai precis 218.460 de lei, sume adoptate în ședințele Consiliului Local Fălticeni.
Întrebat de ce un WC public din Fălticeni costă cât un apartament dintr-o zonă bună din municipiul Suceava, primarul Cătălin Coman a adoptat un limbaj „de cartier”, specific de altfel stilului său arogant.
„WC-ul e de 91 de metri pătrați, nu știu dacă aveți voi în Suceava apartamente de 91 de metri pătrați la banii ăștia”, a subliniat primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Gheorghe Coman.
De altfel, întrebat de necesitatea acestei investiții sfidătoare pentru cetățeni, Coman a motivat că era imperios necesar ca WC-ul să fie construit. Ceea ce nu a spus primarul Coman este că această clădire, cu tot cu dotările aferente ar fi putut costa mai puțin.
„Era foarte necesar. În orice țară civilizată există așa ceva și cred că sunt necesare mai multe (n.r. WC-uri)”, a declarat primarul Cătălin Gheorghe Coman.
Cu aproximativ 50 000 de euro, primarul Coman ar mai face un WC
Primarul Cătălin Gheorghe Coman a mai declarat, vizibil iritat, că ar mai face încă un WC public cu 50.000 euro, ca și cum în Fălticeni lucrurile ar merge brici, spitalul ar fi gata, supradotat și funcțional, școlile ar fi suprafinanțate și la nivelul celor din UE, iar toate străzile ar arăta ca în occident.
„Se puteau face foarte multe lucruri cu acești bani. Poate încă un WC. E o investiție necesară și dorim pe viitor să ne extindem”, a subliniat Cătălin Gheorghe Coman.
Supărat pe reporterul care l-a contactat telefonic, primarul Cătălin Gheorghe Coman i-a recomandat acestuia să candideze la Primărie, iar mai apoi să decidă, după bunul plac, cum să cheltuie banul public, după care a închis telefonul.
„Dar dacă aveți păreri despre cum se pot cheltui banii, de ce nu candidați ca să puteți decide? Până la urmă e o decizie a Primăriei și a Consiliului Local”, a conchis ironic, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Gheorghe Coman.
Până astăzi nu s-a aflat care este legătura dintre sport și administrație, însă devine din ce în ce mai evident care este legătura dintre WC și administrația Coman&CO.
Lasa un raspuns