Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 26 octombrie 2017 a lui Petru Nistor, primarul comunei Mălini.
Acesta este cercetat pentru complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
În același dosar mai sunt cercetați și Vasile Popescu, preşedintele Asociaţiei agricole Mălini Stânișoara, omul de afaceri Ilie Bîză și casierul Primăriei Mălini, Ioan Ilișescu.
Lasa un raspuns