Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat în ultimele zile la evenimente legate de sărbătorirea Centenarului Grupului Rossmann, care deține societatea Ambro SA Suceava și la Forumul „Întâlnirile franco-române pentru turism”, organizat de Ambasada Franței în România, împreună cu Consiliul Județean Suceava și autorități locale din județ.

„În primul rând am participat la sărbătorirea Centenarului Grupului Rossmann din Franța care deține societatea SC Ambro SA.
Am oferit o Diplomă de Excelență, Grupului Rossmann pentru sărbătorirea centenarului și implicare în viața comunității sucevene, pe care am înmânat-o domnului Fabrice Rossmann, care face parte din Consiliul de administrație al grupului.
Firma Ambro ocupă locul 1 în ceea ce privește cifra de afaceri în orașul Suceava, aici își câștigă pâinea un număr de peste 600 de suceveni, fiind un proiect reușit de privatizare.
De asemenea am participat la Forumul „Întâlnirile franco-române pentru turism”, unde am prezentat sintetic Strategia de turism a municipiului Suceava, înființarea Organizației de Management a Destinației turistice «Suceava-orașul Cetății de Scaun». Am fost onorați ca la aceste dezbateri să participe reprezentanți ai autorităților locale din Departamentul Mayenne și ai orașului Laval din Franța, cu care suntem înfrățiți.
A participat la acest forum directorul general al Institutului Francez în România Julien Chiappone-Luchessi cu care am avut o întâlnire la sediul municipalității referitoare la strategia de colaborarea cu Ambasada Franței în anul 2023.
Este o onoare pentru municipiul nostru să avem relații de colaborare cu autorități locale din Franța, cu ambasada Franței în România, lucru care se înscrie în relațiile excelente de colaborare între cele două țări.
Franța este una din țările cele mai importante din Uniunea Europeană, drept pentru care vom depune eforturi în continuare pentru a dezvolta relațiile de colaborare”, a spus primarul Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.