Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a întâlnit luni, 6 septembrie, cu patru miniștri din Guvernul României, cu care a discutat despre problemele importante pentru municipiul Suceava.
„În primul rând, cu domnul ministru al Finanțelor Publice, domnul Dan Vîlceanu, am discutat despre creditul de 30 milioane de lei pe care vrem sa-l angajăm prin Trezorerie. În data de 1 septembrie am depus documentația necesară pentru acest credit la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, conform procedurii a fost verificat și trimis la București.
Cu ministrul Dezvoltării, domnul Attila-Zoltán Cseke, am discutat despre semnarea contractului pe fonduri europene la proiectul care a fost aprobat la Colegiul Național Petru Rareș «Construire corp clădire cu săli de clasă și laboratoare» în valoare de 6.262 315,03 lei și despre sumele pe care le avem de încasat de la Minister pe fonduri europene în valoare de 4.862.627,83 lei, în baza cererilor de plată depuse.La Ministerul Culturii, am discutat cu domnul ministru Bogdan Gheorghiu, cu referire la avizarea documentației pentru proiectul «Reabilitare Curtea Domnească din Municipiul Suceava», depusă la acest minister.De asemenea, am discutat la Ministerul Mediului cu domnul ministru Tánczos Barna, în legătură cu emiterea certificatelor de origine, care stau la baza emiterii certificatelor verzi la activitatea de cogenerare pentru firma S.C. Bioenergy Srl Suceava care asigură încălzirea și apa caldă în orașul nostru.Totodată am avut discuții la Compania Națională de Investiții, în legătură cu documentația necesară pentru construirea creșei de mărime mare în municipiu.
Sunt convins că solicitările municipalității vor fi rezolvate în perioada următoare de timp”, a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lasa un raspuns