Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat joi, 12 mai, festivitatea de absolvire și la Marșul Absolvenților de la Universitatea „Ștefan cel Mare”. Edilul i-a felicitat pe absolvenți și i-a îndemnat să rămână în municipiul Suceava, întrucât administrația publică locală face tot posibilul pentru ca orașul Cetății de Scaun să fie unul actractiv.
„Mă bucur că am fost alături de studenți și profesori pentru acest moment special din viața lor. Am sărbătorit cu entuziasm reușitele lor academice, privind în același timp spre viitorul capitol din viața lor. Le urez succes în viitoarele lor cariere! Să nu se oprească niciodată din învățat! Doar așa se vor putea dezvolta profesional și vor putea să contribuie la un viitor mai bun, atât pentru ei, cât și pentru comunitățile din care fac parte”, a transmis primarul Ion Lungu.

În cadrul festivității de absolvire edilul Sucevei a făcut o invitație Universității, dar și absolvenților și studenților de a fi partenerii municipalității în proiectul „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”.
„Acum avem o șansă istorică să lăsăm un oraș inteligent și ecologic generațiilor viitoare, iar mințile iscusite din cadrul universității ne pot ajuta să ne atingem obiectivul. Îi felicit și pe profesorii care i-au ghidat pe parcursul ultimilor ani și îi asigur că, împreună cu Primăria municipiului Suceava și Consiliul Local, le voi fi alături și voi susține Universitatea și în viitor în misiunea lor nobilă de a forma tinerii României”, a conchis Ion Lungu.
Lasa un raspuns